„Trăiesc pentru a picta şi nu pentru a fi pictor…”

De vorbă cu Ion Cârchelan, artist plastic 
Este nisporenean get-beget. S-a născut în anul 1966, a absolvit Şcoala da artă plastică din Nisporeni, apoi Şcoala republicană de arte plastice „ Ilia Repin” din Chişinău. A revenit la baştină, unde a lucrat profesor de artă plastică şi desen, apoi s-a dedicat întru totul creaţiei.  Este membr al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. Lucrările sale, în acuarelă, au impresionat multă lume, fiind expuse la numeroase expoziţii naţionale şi internaţionale. Prima expoziţie a avut-o cu zece ani în urmă, în SUA. Pînă acum, a vernisat 15 expoziţii peste ocean. Lucrările sale au fost prezente la numeroase expoziţii din România, Turcia, Germania, Franţa, Austria, Italia, Belgia, Irlanda de Nord, Canada, Japonia, Rusia.
E mult mai cunoscut în străinătate decît la el acasă.
Ce mai face pictorul Ion Carchelan?
Trăiesc, muncesc, respir şi mă inspir.
Pictura este culoare şi compoziţie sau mai e încă ceva?
Este linie, imaginaţie, raţiune, explozie de lumini, nervi, muncă, inspiraţie.
De cînd aţi indrăgit acuarela?
Am înţeles că nu pot trăi fără ea imediat ce am păşit pragul Şcolii de arte plastice.
Obişnuiţi să pictaţi din natură sau faceţi doar schiţe pe care le defenitivaţi în atelier?
Prefer să merg în natură cu…  aparatul de fotografiat. De multe ori merg pe jos ca să pot admira peisajele neobişnuite, de o seducătoare luciditate. Acestea mă inspiră cel mai mult.
În ce măsură vă preocupă gloria, slava?
Vă spun sincer: trăiesc pentru a picta şi nu pentru a fi pictor.
Cum se face adevărata artă?
Cu mintea, cu sufletul şi cu multă muncă, nemaivorbind de inspiraţie.

Cum vă distribuiţi timpul?
Mă strădui să nu-l irosesc în zădar. Am învăţat acest lucru în armată. Apoi m-am convins că e corect,  văzînd cît de mult îşi preţuiesc timpul americanii. Ei pun în valoare orice oră, orice minut.

Nu simţiţi necesitatea de a evada măcar pentru o oră din lumea artei?
Ba da, mai ales după o săptămînă încordată de muncă. Atunci plec la prietenii mei din Chişinău, la pescuit în delta Dunării. Acolo îmi realimentez bateriile.
Există invidie pe tărîmul artei?
Ca pretutindeni. Artiştii plastici sînt cei mai invidiaţi. Dar am să vă spun ceva: invidia e arma neputincioşilor.

Criza mondială se resimte şi în artă?
Da, mai ales în ultimii patru ani.
Arta e o încăpăţînare a spiritului, a credinţei în ceva…
De credinţă e nevoie. Indiscutabil. Dar şi de încăpăţînare, în sensul bun al cuvîntului. Altfel, un artist nu ar putea crea cu adevărat.

Care culoare o preferaţi mai mult?
Toate îmi sunt dragi şi le folosesc în ceea ce fac.
Aveţi lucrări încă nepuse în circuit?
Bilanţul unui an de activitate îl constituie circa 100 de lucrări. O bună parte din ele îşi aşteaptă rîndul pentru a fi expuse în saloanele de artă.
Slujiţi arta cu multă dăruire, cu o perpetuă străduinţă. Ce vă ajută s-o faceţi atît de bine?
Îmi place nespus de mult ceea ce fac şi am o dragoste neţărmuită pentru peisaj, pentru frumuseţea meleagului moldav .

Aţi avut eşecuri?
Ca orice om de creaţie, am fost atins de aripa eşecului. Dar să ştiţi că eşecurile sînt o mare şcoală a succeselor.

Care este punctul de sprijin al acuarelistului Ion Cârchelan?
Am mai multe puncte de sprijin, printre care: natura, munca, inspiraţia. Dar cea mai importantă este familia mea, care mă încurajează mult.

Ce vă călăuzeşte în viaţă?
Binele, în sensul dreptăţii, al valorii morale. Urăsc violenţa, sfidarea, falsitatea. Am crezut şi continui să cred în sinceritate, mai ales că arta fără sinceritate nu poate exista.
Astăzi lumea se interesează mai mult de muzică decît de arta plastică. De ce?
Pentru că, în Moldova, din muzică poţi face bani mai uşor şi mai repede decît din pictură.

Cu ce vă mîndriţi mai mult?
Cu familia, copiii, prietenii şi cu lucrările pe care le creez.
Ce vă fac copiii? Vă calcă pe urme?
Fiica Iulia îşi face studiiile la Iaşi. Vrea să devină critic de artă. Ionuţ e student la un liceu din Suceava, iar Ştefan învaţă în clasa a patra, pictează foarte bine. Ca să nu se supere soţia mea Angela, am să pomenesc şi de ea cîtevai cuvinte. Este o bună gospodină şi o mamă exemplară pentru copii. Lucrează la grădiniţa din Vărzăreşti în calitate de metodistă.

Din ce surse vă asiguraţi existenţa?
Cu ajutorul artei mi-am înălţat casa, din artă trăiesc şi-mi întreţin familia. Participarea la expoziţiile din străinătate le finanţez din banii proprii. Nu e uşor. M-aş bucura dacă m-ar sprijini  vreun sponsor, căci oameni mărinimoşi în republică avem destui.
Grigore Drăgan,
specialist în problemele patrimoniului cultural şi turismului la Secţia Cultură şi Turism din Nisporeni