Daruri în miez de iarnă și promisiuni pe la primăvară
Copiii de la Centrul de plasament pentru persoanele fără adăpost din Sculeni vor avea ocazia, la primăvară, să admire locuri pitoreşti din raionul Ungheni, locurile de unde își pornesc cursul rîurile Ichel, Bîc și Cula. Astfel, ei vor merge la Sinești, la Rezervația naturală ”Plaiul Fagului” din Rădenii Vechi și la Boghenii Vechi.
O asemenea excursie unicală le-au promis copiilor, chiar lîngă bradul de Anul Nou, reprezentanții Întreprinderii Silvice de Stat ”Silva-Centru” din Ungheni, care s-au aflat la ei în ospeție în una din ultimele zile ale anului trecut.
”Ne dorim foarte mult să înseninăm cît putem zilele acestor copii. De aceea ne-am propus chiar să tutelăm instituția respectivă”, a declarat pentru ”Expresul” Nicolae Mihăilă, șeful secției auxiliare a ÎSS ”Silva-Centru” Ungheni. După ce a revenit de la Sculeni, dînsul a recunoscut că s-a emoţionat pînă la lacrimi, văzînd cîtă bucurie au putut aduce pe chipurile copiilor de acolo. Pe lîngă promisiunile făcute la fața locului, copiii, dar și beneficiarii adulți ai Centrului, au mai primit şi multe daruri. ”Am cumpărat haine, încălțăminte și alte obiecte necesare tuturor celor 37 de persoane care se află în prezent acolo”, a specificat Nicolae Mihăilă. Pentru toate cadourile
”Silva-Centru” a cheltuit 7372 de lei. Copiii, la rîndul lor, i-au răsplătit cu poezii și cîntece de sărbătoare.
Inițiativa de a dărui zîmbete și voie bună copiilor în prag de sărbători a parvenit din partea directorului întreprinderii silvice din Ungheni, Nicolae Lăpteanu. Gestul dînsului, zice Nicolae Mihăilă, a fost susținut de către toți angajații.
Acțiunea de caritate a fost inițiată în parteneriat cu Direcția asistență socială și protecție a familiei și copilului Ungheni, care s-a alăturat la sărbătoare cu daruri aparte pentru beneficiarii Centrului de plasament din Sculeni.
Apropo. Tot în ultimele zile ale anului trecut, ”Silva-Centru” din Ungheni a mai adus bucurie și în casa veteranului celui de-al doilea război mondial, Grigore Gorincioi din Mănoilești, oferindu-i lemne de foc în valoare de 1200 de lei.
Ina Landa
Ungheni
Lasă un răspuns