O sfinţire cu năbădăi

Trei preoţi orheieni la sfinţirea răstignirii de la Bravicea
În fotografie: Trei preoţi orheieni la sfinţirea răstignirii de la Bravicea

„Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac…”, se auzi în mulţime. A fost o frază, rostită cu mult necaz, duminica trecută, la Bravicea Călăraşilor, de către unul din cei aproximativ o sută de oameni ce au venit în faţa primăriei locale, pentru a asista la inaugurarea şi sfinţirea unei răstigniri.
„Totul a fost bine gîndit de un grup de consilieri şi oameni de suflet de la noi, ca să avem o adevărată sărbătoare”, spune primarul Constantin Popa. N-a fost să fie aşa.
La eveniment au participat oficialităţi raionale, deputaţi, foşti represaţi, căci răstignirea cu pricina a fost instalată aici de autorităţile locale în memoria victimelor represiunilor comuniste din anii 40 ai secolului trecut. S-a convenit şi cu parohul bisericii din localitate ca să facă un serviciu religios cu acest prilej.
„Cînd a sosit ora, ne-am trezit, pe neaşteptate, cu un grup din trei preoţi, veniţi din Orhei, care au declarat că vor să participe la ceremonia de sfinţire a răstignirii. Am simţit atunci că ni se dă peste cap întreaga ceremonie”, povesteşte primarul.
Pentru că nu fusese anunţat din timp şi nu se coordonase cu el cele ce vor urma, parohul bisericii din Bravicea a refuzat să se alăture celor trei preoţi. Aceştia, fără prea multă vorbă, au pus mîna pe microfon şi au început „rînduiala”. Organizatorii au încercat să intervină, destul de delicat, dar, totodată, ferm. Preoţii au întrerupt ceremonia, unul dintre ei mergînd să discute cu parohul din Bravicea. Nu au ajuns la un numitor comun, astfel că cei trei şi-au continuat  treaba.
„Mulţumesc Domnului că lumea prezentă, martoră la această situaţie, a dat dovadă de înţelepciune şi s-a comportat cu adevărat creştineşte”, a spus primarul, remarcînd, totodată, că a rămas cu un gust amar şi nu a înţeles acţiunile unui „lideraş local de partid”, care a provocat acest neplăcut incident. „Nu cred că acest gest al lui va rămîne netaxat de alegătorii din sat”, a concluzionat primarul Constantin Popa.
Această senzaţie neplăcută, pe care au resimţit-o mulţi dintre cei prezenţi, nu a putut fi „îndulcită” nici de alocuţiunea rostită de către profesoara de limbă română din sat, Nadia Pruteanu, nici de luările de cuvînt ale liderului PL Mihai Ghimpu, ale poetului deputat Ion Hadîrcă, ale altor vorbitori.
De notat că autorul acestei „isprăvi”, despre care a vorbit primarul de Bravicea, nu este nimeni altul decît şeful organizaţiei locale a PL, Vasile Harea, care umbla, duminică, printre oameni, ca să „dreagă busuiocul”. De aici, probabil, s-a „inspirat” şi cel ce a afirmat: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac”.
În încheiere, ar fi drept să spunem că nici preotul local, părintele Valeriu, nu s-a dovedit a fi mai „breaz” ca cei trei veniţi. Căci, la apelurile celor din jur, inclusiv ale primarului şi şefului Direcţiei Cultură, Sergiu Cojocaru, de a se alătura şi a duce la bun sfîrşit slujba, el ar fi declarat: „Eu slujesc Rusiei, nu României”, făcînd aluzie că cei trei erau de la Mitropolia Basarabiei.
„Ar trebui să slujiţi Domnului, nu unor ţări”, a fost replica lui Sergiu Cojocaru.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *