Iată că s-a mai scurs un an

Sarbatori friciteTrăim ultimele zile ale anului 2012. Un an în care am muncit, am sperat, am obţinut realizări frumoase.
Sfîrşitul lumii nu a venit. Cutremure nu am avut. Războaiele ne-au ocolit. Ce mai vrem?
Să ne bucurăm că păşim sănătoşi în următorul an, chiar dacă e 2013, iar unii tare se mai tem de cifra 13; chiar dacă astrologii prezic că nu va fi cel mai bun an, căci Pluton şi Uranus, fac ce fac, şi ajung iar faţă în faţă, iar din întîlnirile lor ies numai scîntei.
Să ne bucurăm şi să fim optimişti, căci, se ştie, după noapte vine neapărat şi ziua.
Am supravieţuit cumplitei secete din vară, ne-am amuzat pe certurile celor din Alianţă, am făcut haz de necaz, urmărind cum se bat aleşii noştri în Parlament, cum o iau razna preţurile…
A fost, zicem noi, un an bun, dacă vrem să vedem partea plină a paharului sau, cum se mai spune – merele din coş, nu cele din afara lui.
Am încercat şi noi să numărăm merele din coşul nostru. Să ştiţi că au fost multe şi frumoase. „Expresul”, în 2012, şi-a sărbătorit prima dată „rotundă” – 5 ani de la fondare. Ne-am convins încă o dată că, pentru a avea rezultate, trebuie să munceşti. Mult, fără zile de odihnă. Trebuie să fii perseverent, să fii profesionist, să ai bun simţ. E simplu de tot. Dar şi foarte complicat. Mai ales în vremurile noastre, cînd munca, bunul simţ şi profesionalismul nu prea sîn la modă.
E mult mai onorabil să fii mincinos – ajungi repede în Parlament, Guvern sau în fruntea unei instituţii publice foarte importante. E mult mai onorabil să fii hoţ şi corupt – ajungi în cohorta milionarilor şi oamenilor prosperi ai acestei ţări. E mult mai onorabil să fii nesimţit – îţi deschid toţi uşile şi ţi se închină pînă lapîmînt.
Noi am învăţat toate aceste lucruri, le-am însuşit foarte bine, dar vom continua să fim corecţi, să promovăm, în paginile ziarului, istorii cu adevărat de succes, oameni interesanţi, frumoşi la suflet, muncitori. Nu vor lipsi nici suprizele, aşa cum nu au lipsit nici pînă acum.
În 2011, am mers la Nisporeni. În 2012, am mers la Călăraşi. În 2013… Puţină răbdare şi veţi avea parte de o altă supriză.
Sîntem un adevărat ziar regional. Sîntem cu ochii pe trei raioane: Ungheni, Călăraşi, Nisporeni.  Cîndva, cu un deceniu în urmă, au fost într-un judeţ. Acum, deşi fiecare e cu casa şi masa lui, cele trei raioane au multe în comun – toate sînt situate în zona codrilor, avînd cea mai frumoasă natură din republică, cele mai frumoase locuri pline de istorie, cei mai buni oameni.
Iar cei mai buni dintre cei buni, cu siguranţă, au ales să citească „Expresul”. Nu ştim exact care e numărul cititorilor noştri din 2013.
Dar, judecînd după semnalele care ne parvin, marea familie a cititorilor „Expresul” continuă să crească. Nu fulminant, nu spectaculos, dar temeinic, ceea ce ne dorim de fapt.
La fine de an, vă urăm, dragii noştri, sărbători fericite! Să aveţi un nou an cît mai bun, cel mai bun de pînă acum!
Să ne auzim de bine şi în anul care vine. Iar cei care, poate, au uitat să se aboneze la „Expresul”, o mai pot face – imediat după anul nou.
La mulţi ani!   
Echipa EXPRESUL


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *