Drumurile la „Vasile Alecsandri” sînt motivate
Săptămîna trecută, conferinţa literară „Sîntem contemporani cu…”, desfăşurată la Liceul „Vasile Alecsandri”, în cadrul decadei limbii române, i-a adunat pe toţi cei interesaţi de cuvîntul scris în sala de festivităţi. Aici au făcut cunoştinţă – virtual – cu scriitorii contemporani, originari din raionul Ungheni.
Surpriza cea mare a fost atunci cînd în faţa elevilor şi profesorilor a ieşit, în carne şi oase, scriitorul Ion Iachim, originar din Cornova. „E păcat să vorbeşti despre scriitorii contemporani şi să nu-i poţi vedea”, a subliniat Vera Burlacu, profesoară de limba română, organizatoarea evenimentului.
Ion Iachim şi-a prezentat cele trei cărţi ce au ieşit de sub tipar chiar recent, iar elevii au dorit să afle de la el ce înseamnă a fi un scriitor contemporan. Oaspetele s-a arătat mulţumit de întîlnire, menţionînd că, de fiecare dată, vine cu plăcere aici, explicînd şi de ce. „Pe mine nu mă interesează aspectul unei instituţii, ci prezenţa spiritului, prezenţa cititorilor, a profesorilor buni. De aceea drumurile mele la „Vasile Alecsandri” sînt motivate”, a specificat dînsul.
Lasă un răspuns