Ajutoare pentru o familie din Morenii Noi de la un mileştean
Haine, încălţăminte, produse alimentare şi 5500 de lei au ajuns, sîmbăta trecută, pe 15 decembrie, la Morenii Noi, raionul Ungheni, fiind donate familiei Miţelea de către un om de afaceri chişinăuean, originar din satul Mileşti, raionul Nisporeni.
Este vorba de Andrei Bobeică, directorul Centrului comercial „Toamna de aur”, care nu a putut rămîne indiferent la necazurile acestei familii, ce a avut de suferit în urma tragicului accident rutier din 9 august 2012.
Într-o clipă, cinci copii au rămas orfani de mamă. Niciodată nu au avut parte de prea multe bucurii, sărăcia i-a însoţit mereu.
După ce mama lor, Aliona, în vîrstă de doar 39 de ani, s-a stins, sărăcia a devenit şi mai apăsătoare. O rază de lumină şi speranţă le-a adus în casă campania „Dăruieşti şi cîştigi”, iniţiată de postul „Pro TV Chişinău”. După vizionarea reportajului despre familia Miţelea din Morenii Noi, Andrei Bobeică a decis să întindă şi el o mînă de ajutor.
Casa în care locuiesc cei cinci copii împreună cu tatăl lor se dărîmă. Nu mai este lîngă ei cea care a menţinut flacăra vie în căminul familial. Familia, practic, nu are surse de existenţă, iar copiii sînt mult prea mici pentru e reuşi să se întreţină. Cel mai mare are 17 ani, iar cel mai mic – doar cinci anişori.
Rudele spun că orice ajutor pentru această familie e mai mult decît binevenit. Cu banii donaţi la sfîrşitul acestui an ei intenţionează să repare casa.
Lasă un răspuns