La Ungheni s-a vorbit din nou despre Efim Junghietu

Efim Junghietu
SUrsa: timpul.md

Nici în ”brumărelul” din acest an unghenenii nu l-au dat uitării pe pămînteanul lor: folcloristul Efim Junghietu, originar din Petrești, care, pe 18 octombrie, ar fi împlinit 73 de ani.
Dacă, anul trecut, a avut loc ediţia a III-a a Festivalului folcloric ”Efim Junghietu”, acum și-au dat întîlnire, la un colocviu etnofolcloric, dedicat vieții și activității regretatului folclorist,  elevi de la Liceul ”Gaudeamus” din Petrești, gimnaziul din Todirești și Liceul ”Mihai Eminescu” din Ungheni. Evenimentul s-a desfăşurat sub egida Secției raionale de cultură, pe 26 octombrie, cu genericul: ”Un destin, un festival, o amintire și un singur nume, Efim Junghietu”.
”Folclorul este un gen de artă frumos, dar și adînc. De aceea ne-am gîndit să pătrundem în profunzimea lui prin activități la care să se implice tînăra generație”, a declarat Eugenia Baroncea, șefa Secției cultură Ungheni. Dînsa s-a arătat încrezută că viitorul tradițiilor și folclorului autentic este anume în mîinile tinerilor.
În calitate de oaspeţi la eveniment au fost specialiști de la Centrul Național de Promovare și Conservare a Patrimoniului Cultural și Imaterial, în frunte cu directoarea Diana Dicusarî, scriitorul Ștefan Sofronovici, vicepreședintele raionului Ungheni, Petru Langa, ex-președintele raionului, Ion Harea, și fiica regretatului folclorist, Elena Junghietu.
Cei prezenți au avut ocazia să admire şi o expoziție de fotografie cu momente frumoase de la edițiile Festivalului ”Efim Junghietu”.
”E îmbucurător faptul că cei ce gustă din slova populară se adună aici în fiecare an”, a remarcat Elena Junghietu. Ideea a fost continuată și de Diana Dicusarî, care a subliniat: ”Raionul Ungheni este, poate, cel mai frumos la felul în care-și păstrează tradiția, autenticul, folclorul”.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *