În ospeţie la o casă ce-i onorează, an de an, pe Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil

Soţii Mihail şi Lidia Pendus din Petreşti.
În fotografie: Soţii Mihail şi Lidia Pendus din Petreşti.

De aproape 60 de ani sînt împreună. El, Mihail Pendus, este cunsocut în satul său natal, Petreşti (Ungheni), de toată lumea, fiind unul dintre cei mai vîrstnici la ora actuală. Are 86 de ani şi multă înţelepciune. A lucrat, timp de 15 ani, şef de fermă şi se mîndreşte mult cu asta. Ea, Lidia Pendus, a fost bucătăreasă la spitalul din sat.
De aproape 60 de ani, soţii Pendus, Lidia şi Mihail, îşi sărbătoresc hramul casei, aşa cum se cuvine, de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 21 noiembrie. „Este sfîntul casei, este sfîntul soţului şi ne mîndrim cu asta”, spune mătuşa Lidia. „Vă ajută sfîntul pe care l-aţi ales la cununie?”, îi întreb. Dau din umeri, se uită unul la altul. „Nu ştim dacă ne ajută, numai unul Dumnezeu ştie”, spune într-un sfîrşit gospodina casei. Apoi, parcă amintindu-şi ceva, adaugă: „Cred că ne ajută, pentru că am trăit în pace şi înţelegere o viaţă întreagă. Am fost mereu împreună, şi la bine, şi la rău”.
Au o vîrstă onorabilă, sînt oameni respectaţi în sat.  Au trecut prin multe, au văzut multe, dar niciodată nu s-au plîns de greutăţi. Au muncit zi şi noapte, căci sînt oameni gospodari şi harnici. Şi-au construit o casă, au sădit pomi, au crescut copii. „Nu am dormit, dar ne-am făcut tot ce am visat să avem”, spune moş Mihail. Este la curent cu tot ce se face în lume, în ţară.
Nu scapă nici o ştire mai importantă şi ar putea vorbi la nesfîrşit despre viaţa pe care a trăit-o, despre ziua de azi. Doar că aude mai greu şi atunci preferă să tacă, să analizeze lucrurile.
În viaţa lor, au trăit bine. Nici nu putea fi altfel, el fiind şef de fermă, iar ea – bucătăreasă. Acum se mulţumesc doar cu pensia pe care o au. Împreună, lunar, primesc cam 1600 lei. Ce să mai spui?
În fiecare lună, pun cîţiva bănuţi deoparte. „Încă din ianuarie tot strîngem bani, aşa că ne-am cumpărat acum lemne pentru iarnă. Aşteptăm pensia viitoare ca să ne cumpărăm şi cărbuni. Sper să ieşim din iarnă”, spune gospodina. Nu se tem de nimic, doar „de bunul Dumnezeu”.
Două capre, cîteva găinuşe şi un căţel – aceasta le este toată gospodăria la ora actuală. Sînt încă în putere să-şi lucreze terenul de lîngă casă. În doi îl prăşesc, în doi strîng roada… Aşa au muncit toată viaţa –  doar în doi. „Pămîntul ne hrăneşte, este pîinea noastră”, spune mătuşa Lidia. „Dacă nu îl lucrezi la timpul cuvenit, degeaba mai munceşti, nu aştepta să ai roadă”, adaugă şi moş Mihail. Mîndria lor cea mare sînt cei patru copiii, şapte nepoţi şi nouă strănepoţii. Ferice de ei. De aceea şi bătrîneşea li se pare frumoasă. Nu întîmplător, mătuşa Lidia a încheiat: „Ne mîndim cu viaţa noastră bătrînească”.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *