Ce ziceţi de o vacanţă neplanificată, pentru suflet
Ştiţi de ce oamenilor le este greu să fie fericiţi? Fiindcă ei, întotdeauna, văd trecutul mai frumos decît a fost, prezentul – mai rău decît este şi viitorul – mai dificil decît va fi. Dacă încrederea în sine se învaţă, se dezvoltă, este mai uşor să te schimbi decît să schimbi lumea sau să aştepţi ca toţi ceilalţi să se schimbe.
Visul transformării miraculoase a celuilalt sau a realităţii este o iluzie. Fiţi de acord că e mai lesne să-ţi schimbi poziţia faţă de un munte decît să muţi muntele din loc. Trebuie să ştim unde vrem să ajungem, dar pas cu pas, încet, fără să facem prea multe planuri. Dacă vom şti să cerem sprijin, va exista întotdeauna un înger blînd, care ne va lua de mînă şi ne va ajuta.
Cu toţii avem o rană pe care nu o putem gestiona, un sentiment care ne copleşeşte, un comportament pe care nu-l putem depaşi, un eveniment de care fugim, o iertare pe care o amînăm. Rătăcim printre relaţii, căutînd parteneri perfecţi. Pentru că, dacă sînt perfecţi, nu ne vor răni mai mult decît sîntem răniţi. Ba mai mult chiar, ne minţim că, dacă sînt perfecţi, poate ne vor repara şi pe noi, cumva. Ne lipseşte încrederea de a ne putea vindeca singuri. Ne lipseşte curajul de a crede că iubirea necondiţionată este un panaceu universal.
Căutarea adevărului îi plictiseşte pe oameni. Ceea ce ar trebui să reprezinte pentru noi un obiect atrăgător, a devenit, în zilele noastre, o ocupaţie ruşinoasă şi un subiect de conversaţie inadmisibil în societate. Micile noastre eu-ri sînt concentrate total asupra luptelor şi aspiraţiilor, între reuşite şi nereuşite. Sîntem sclavii bunurilor noastre materiale şi ne consumăm cu înfrigurare pentru ele.
Dar nu uitaţi un singur lucru – în timpul vieţii, trupul poate avea parte de multe zile de vacanţă, dar sufletul are puţine. Zilele libere ale sufletului sînt ceea ce determină adevărata transformare din crisalidă în fluture, din slăbiciune în înţelepciune, din copil în om în putere. Sufletul are puţine vacanţe cînd este viu. De aceea, cît încă e posibil, hai să-i dăm o vacanţă!
,,Pe o stradă din Paris stătea un orb cu o pălărie la picioare şi o plăcuţă de lemn, pe care scria cu cretă albă: „Vă rog, ajutaţi-mă, sînt orb!”. Un ziarist trecu prin zonă şi văzu foarte puţini bani în pălăria orbului. Fără să-i ceară încuviinţarea, luă plăcuţa de lemn, o întoarse pe dos şi scrise altceva. O puse din nou la picioarele orbului şi plecă.
Spre seară, jurnalistul respectiv reveni la orbul care cerşea. Acum, pălăria lui era plină de bani. Şi monede, şi bancnote. Cu simţurile dezvoltate din pricina lipsei de vedere, orbul recunoscu paşii ziaristului. Îl întrebă dacă el e cel care i-a rescris mesajul de pe plăcuţă şi, dacă da, ce anume scrisese. Ziaristul răspunse: „Nu am scris nimic din ce ar putea fi în neconcordanţă cu anunţul dumitale, doar că am exprimat totul în alte cuvinte”. Şi plecă liniştit mai departe.
Orbul a aflat foarte tîrziu ce scrisese ziaristul pe plăcuţa de lemn. Mesajul era următorul: „Astăzi e primăvară în Paris, şi eu tot nu o pot vedea…”.
De multe ori, iubite cititor, cînd lucrurile nu ne mai reuşesc aşa cum am dori, e o idee bună să schimbăm strategia.
Morala: ,,Există cinci lucruri în viaţă care nu se pot recupera: o piatră după ce ai aruncat-o, o vorbă după ce ai spus-o, o şansă după ce ai pierdut-o, timpul după ce a trecut şi iubirea pentru cel care nu luptă!”.
Ala Mutilică
Lasă un răspuns