Voi ştiţi a dansa în ploaie?
Am aşteptat cu răbdare oameni, cuvinte, fapte, dar nu au venit. Am aşteptat schimbări, împlinire de vise şi minuni, dar m-au lăsat aşteptînd. Am aşteptat ca timpul să-mi vindece sufletul, dar, ca întotdeauna, a întîrziat. Cred a sosit deja momentul să mă scutur de praful amintirilor, să-i scot pe unii din viaţa mea. A sosit momentul să nu mai caut răspuns la întrebările la care nu s-a dorit a răspunde. A sosit momentul să le dau vacanţă nemulţumirilor, să privesc la soare şi să mulţumesc pentru ceea ce am: pentru iubire, pentru speranţă şi pentru partea plină a paharului. Cred că e greşit să întrebăm ce e viaţa, să cercetăm ceea ce nu poate fi cunoscut. Important e să ştii doar un singur lucru: că eşti şi tu o parte din şuvoiul vieţii. Rîul îşi schimbă cursul chiar dacă o pietricică se mişcă din albia lui. Astăzi viaţa nu mai are răbdare cu oamenii. S-a plictisit să aştepte şi a luat-o la fugă. Oamenii au luat-o şi ei la goană după ea şi au uitat să fie mai iubitori, mai umili, mai respectuoşi, mai buni. Viaţa nu mai are răbdare cu oamenii. A obosit. S-a plictisit. A uitat de noi. Cîţi dintre noi au renunţat la iubire, ca apoi să regrete? Cîţi au pierdut legătura cu oamenii pe care, am crezut, îi vom avea lîngă noi? Cîţi dintre noi am avut impresia, măcar o dată, că viaţa a fost nedreaptă cu noi? Cîţi am sperat la ceva mai bun? Nimeni nu e vinovat pentru ceea ce ni se întîmplă, căci noi sîntem cei care dirijăm spectacolul vieţii noastre. Păcat că avem momente cînd sîntem nişte regizori proşti şi eliminăm fragmente şi personaje care ar fi trebuit să ramînă pentru mai mult timp. Un băieţel a găsit coconul unui fluture. L-a luat cu el şi zilnic îl privea: poate va surprinde momentul în care fluturaşul va ieşi la lumina zilei. Iată că ziua mult aşteptată a venit. A stat băiatul nostru ore în şir privind cum fluturele încerca să iasă printr-o gaură extrem de mică. După o vreme însă, fluturele nu a mai progresat deloc. Se pare că a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a ieşi, dar nu a fost suficient. Băiatului i s-a făcut milă şi a decis să îi vină în ajutor. A luat o foarfecă şi a tăiat partea care a mai rămas din cocon. Astfel fluturele a reuşit să iasă cu uşurinţă. Dar corpul lui era umflat, iar aripile îi erau mici şi scorojite. Băiatul a continuat să privească nou-născutul fluturaş, aşteptînd ca în orice moment să îşi ia zborul. Din păcate, acest lucru nu s-a mai întîmplat. Fluturele a fost nevoit să îşi petreacă restul zilelor tîrîndu-se de ici-colo, cu un corp umflat şi aripi scorojite. Niciodată nu a fost în stare să zboare. Băiatul, în bunătatea şi mila lui, nu a înţeles că acel chin de a trece prin găurica mică a coconului îi era vital fluturelui. Era modalitatea prin care fluidul din corp era forţat să ajungă în aripi, pentru ca acestea să fie pregătite pentru zbor, imediat ce va reuşi să se elibereze din cocon. Asemeni fluturelui, şi noi trebuie, de multe ori, să ne zbatem în viaţă pentru a ne cîştiga libertatea şi a ne putea lua zborul. Oricît de greu pare a fi uneori, nu te lăsa copleşit, focalizeză-te pe ceva pozitiv, găseşte-ţi un motiv pentru care să te lupţi în continuare şi să nu te dai bătut. Morala: „Viaţa nu înseamnă să supraveţuieşti unei furtuni, ci să ştii să dansezi în ploaie”. Ala Mutilică
Lasă un răspuns