S-au familiarizat cu viaţa militară

ziua recrutului, UngheniLa 19 octombrie, pe stadionul central din Ungheni, numeroşi tineri care au atins vîrsta de încorporare s-au adunat pentru a participa la tradiţionala „Ziua recrutului”, organizată de Centrul Militar Teritorial Ungheni.
Viitorii apărători ai patriei, care vor fi încorporaţi în rîndurile forţelor armate, şi-au demonstrat abilităţile în cadrul unor competiţii sportive şi au gustat din terciul ostăşesc, pentru a se familiariza cu viaţa militară. Ei au avut ocazia să participe şi la un adevărat spectacol militar. „Am rămas impresionat de aplicaţiile pe care le-am văzut aici”, a declarat entuziasmat, la final, tînărul de 19 ani, Mihai Gorea, menţionînd că-şi doreşte să facă serviciul militar, cu atît mai mult că, potrivit lui, „un  un bărbat nu este cu adevărat bărbat dacă nu a făcut armata”.
Gheorghe Cimbriciuc, comandantul Centrului Militar Teritorial Ungheni, susţine că Ziua recrutului este „o activitate care serveşte drept un imbold pentru tineri de a obţine o educaţie patriotică”. „Întîlnirea de astăzi urmăreşte mai multe scopuri. Pe lîngă faptul că aveţi posibilitatea să demonstraţi forţa fizică şi lucrul în echipă, mai puteţi demonstra şi dragostea pe care o purtaţi pentru ţara voastră”, li s-a adresat celor prezenţi Petru Langa, vicepreşedintele raionului. „Armata este o datorie, dar şi o onoare pentru fiecare dintre voi”, a mai adăugat dînsul, reamintind că fiecare cetăţean, conform legii, este obligat să satisfacă serviciul militar.
„Armata este o şcoală a bărbăţiei şi asta o dovedesc cei care şi-au satisfăcut serviciul militar”, a subliniat şi Eduard Balan, viceprimarul oraşului Ungheni.

Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *