Mustul pentru un organism puternic

must, ieftin, utilExistă o licoare care să-ţi dea energie, iar pe termen lung să te ajute să îmbătrîneşti mai încet? Se pare că da. E vorba de must, o băutură la îndemînă în această perioadă, cunoscută sub denumirea de “sînge vegetal”.
Cum te ajută?
Mustul, bogat în vitamine, polifenoli şi minerale, stimulează sistemul nervos, reduce retenţia de apă şi energizează. Este indicat persoanelor care susţin eforturi intelectuale intense, dar şi celor în convalescenţă, deoarece stimulează imunitatea şi refacerea organismului prin conţinutul ridicat de vitamina C. Consumat pe termen lung, sucul de struguri încetineşte procesele distructive din organism. Asta înseamnă că îmbătrînim mai greu.

Cum îl prepari? 
Pentru ca mustul să aibă toate beneficiile de mai sus, este important să înveţi să-l prepari. În primul rînd, trebuie să ştii că mustul făcut la bunici, din care se obţine vinul, nu este alegerea cea mai bună. Şi asta, pentru că nu mai conţine cojile de struguri care au cea mai mare parte din antioxidanţi. Mai bun este mustul preparat din struguri zdrobiţi în blender, cu tot cu coajă, după ce le-ai scos seminţele. Odată preparat, mustul se bea imediat. În nici un caz nu se fierbe, deoarece astfel se pierd o parte din vitamine şi din minerale.

Cura cu must
Poţi începe cura cu cîte trei pahare de must proaspăt în fiecare zi, între mesele principale. În timp, poţi creşte cantitatea pînă la doi litri pe zi. Pe parcursul curei (care poate dura atît timp cît găseşti struguri), este bine să nu mai consumăm alte fructe sau dulciuri, deoarece mustul este deja bogat în zahăr.
Din cauza excesului de zahăr, mustul este contraindicat diabeticilor şi persoanelor care vor să slăbească. Cura de must este bună într-o serie de afecţiuni: intoxicaţii cronice, artrite, constipaţie, hemoroizi, surmenaj fizic şi intelectual, sechele post-hepatice, bronşite, calculoze, tuberculoză, tumori canceroase cu localizare pulmonară şi în afecţiuni ale pielii – dermatoze. Pentru persoanele aflate în convalescenţă, anemicie, pentru copii sau bătrîni, se recomandă 500 mililitri de suc proaspăt de struguri pe zi.
Studiile recente au arătat că la persoanele vîrstnice, care au consumat două-trei ceşti de suc de strugure zilnic, s-a constatat o îmbunătăţire a problemelor legate de memorie. Un pahar de suc de struguri seara, înainte de culcare, te ajută să dormi mai bine, să ai un somn sănătos.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *