Haine franceze, în prag de iarnă, pentru ungheneni

haine
Imagine simbol / Sursa: unimedia.info

Peste trei tone de haine au fost repartizate, săptămîna trecută, la Ungheni. Ajutorul a venit din partea AO „Degeţel”, pentru familiile defavorizate din raionul Ungheni. Peste 80 de familii din satele Boghenii Noi şi Boghenii Vechi, Cetireni, Floriţoaia Nouă şi Floriţoaia Veche, Valea Mare, Costuleni, Cioropcani, dar şi din oraşul Ungheni, au primit hainuţe pentru copiii lor.
Potrivit Raisei Maxim-Chaudier, membră a AO „Degeţel”, grădiniţa şi gimnaziul din Valea Mare au primit şi mobilier. „Am lucrat, de această dată, împreună cu Crucea Roşie, pentru a stabili cît mai exact familiile vulnerabile din raion. Am încercat să depistăm şi noi personal astfel de familii, telefonînd direct în primării”, a spus dînsa.
Toţi cei care, în prag de iarnă, au primit haine, s-au declarat mulţumiţi. „Chiar ne întrebau cînd vom mai veni cu astfel de ajutoare”, a menţionat Raisa Maxim-Chaudier.
Pe de altă parte, Philippe Chaudier, preşedintele AO „Degeţel”, care promovează de ani buni politici sociale la Ungheni, s-a arătat dezamăgit de faptul că, în ultima perioadă, acţiunile sale nu prea sînt susţinute şi nici salutate de autorităţi.
În aceeaşi zi, haine călduroase au primit şi lucrătorii Secţiei poliţiei rutiere, ai Comisariatului raional de poliţie, ai Direcţiei situaţii excepţionale şi ai Substaţiei asistenţă medicală urgentă Ungheni.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *