Crucea Roşie continuă să „lupte” contra violenţei

Crucea Rosie Ungheni
Imagine simbol

Reducerea violenţei – a fost subiectul mesei rotunde din 26 septembrie, organizată de Crucea Roşie, filiala Ungheni. Reprezentanţi ai consiliilor locale din raion, ai Direcţiei asistenţă socială şi protecţie a familiei, ai Procuraturii şi Comisariatului raional de poliţie s-au adunat împreună, pentru a discuta despre protecţia şi asistenţa victimelor violenţei în familie, despre crearea unor medii sigure pentru acestea. Un seminar similar, organizat tot de Crucea Roşie Ungheni, a avut loc şi pe data de 28 septembrie, dar deja cu reprezentanţi ai instituţiilor preuniversitare din raion.
Participanţii la cele două evenimente au ajuns la concluzia că printre cauzele ce duc la violenţă se numără lipsa unui loc de muncă şi, implicit, lipsa unor venituri personale. Totuşi, pentru a reduce violenţa, s-a propus să fie deschis un centru de reeducare a agresorilor, iar în şcoli – cîte o „Odaie de încredere”.
„Violenţa este un viciu de cînd lumea, însă pînă acum nu s-a prea vorbit deschis despre aceasta”, a remarcat Eugenia Popovici, secretara consiliului local Cetireni. Dînsa a subliniat că e timpul deja să se implice întreaga comunitate pentru a reduce din efectele ei.
În acelaşi context, Elena Gavrişov, directoarea Crucii Roşii, filiala Ungheni, a propus să fie adresat un demers către conducerea raionului care, potrivit dînsei, pînă în prezent nu s-a prea implicat în redresarea situaţiei în acest domeniu.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *