Colegiul de medicină: 20 de ani la Ungheni

Oaspeţi peste oaspeţi la sărbătoarea Colegiului de medicină
În fotografie: Oaspeţi peste oaspeţi la sărbătoarea Colegiului de medicină

Pe 16 octombrie, s-au împlinit 20 de ani de cînd Colegiul de medicină din Bender, urmare a conflictului armat de pe Nistru, a fost evacuat la Ungheni.
„Colegă de drum mi-a fost geanta cu haine şi bucuria că, în sfîrşit, am scăpat din iad”, îşi aminteşte doctorul Ion Popescu, cel care, alături de alţi zece colegi, au lăsat, în acel cumplit an, 1992, Benderul şi a venit la Ungheni. „A fost cumplit. Speram să găsim aici, la Ungheni, paradisul. Am găsit însă alt iad”, continuă dînsul.
Clădirea care urma să fie oferită Colegiului şi care pînă atunci fusese gazda şcolii ruse nr. 10 din Ungheni, fusese devastată. Au fost rupte fire electrice, au fost distruse uşi şi geamuri… S-au găsut şi ungheneni care au organizat, săptămîni în şir, acţiuni de protest. „Ne aruncau cu pietre în geamuri, iar noi vopseam podele, aducem în ordine sălile de clasă”, povesteşte acelaşi Ion Popescu. De altfel, anume el, Ion Popescu, a fost unicul doctor care, în timpul conflictului armat, s-a aflat în Comisariatul de poliţie Bender, unde acorda, zi şi noapte, ajutor medical celor răniţi. În prezent, este doctor în Timişoara, România.
În acel an, 1992, s-au refugiat în Ungheni peste 800 de elevi şi 11 profesori, în frunte cu directorul Victor Melnic. Alături le-a fost primarul de atunci, Vasile Para, deputat în Parlament. Şi acum îşi amintesc primii pedagoci ai colegiului evacuat la Ungheni, cîte eforturi şi sacrificii a făcut dînsul pentru ca instituţia să se stabilească aici şi să activeze în regim normal.
Timp de 16 ani, colegiul a purtat titulatura „evacuat din Bender”, după care, la 6 iunie 2008, obţine statutul: „Colegiul de medicină din Ungheni”.
În perioada activităţii sale la Ungheni, Colegiul de medicină a pregătit peste 2700 de asistente medicale, felceri şi moaşe. În prezent, aici îşi fac studiile 436 de elevi din 20 de raioane ale Republicii Moldova, dar şi din municipiile Bălţi şi Chişinău.
De 19 ani, director al Colegiului de medicină din Ungheni este Valeriu Jardan, medic neurolog de categorie superioară.
Era anul 1993. Valeriu Jardan, deputat în Parlament pe atunci şi medic-şef al Spitalului raional Ungheni, a fost invitat la Ministerul sănătăţii. Fără prea multe explicaţii, ministrul de atunci, Gheorghe Ghidirim, i-a întins ordinul de numire în funcţia de director al Colegiului de medicină evacuat din Bender. I-a spus doar scurt: „Trebuie”.
„Ştiţi de ce a rezistat în timp acest colegiu? Pentru că l-a avut în frunte pe Valeriu Jardan, un om deosebit de valoros atît pentru instituţie, cît şi pentru raionul Ungheni. Dacă nu era dumnealui, nu ştiu care ar fi fost soarta Colegiului de medicină din Ungheni”, avea să remarce, la festivitatea de celebrare a celor 20 de ani de activitate, Galina Gheorghiţă, şef adjunct al Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport Ungheni, după care a continuat: „Ştiţi de ce a mai rezistat Colegiul de medicină din Ungheni? Pentru că atît primul director, cît şi pedagogii care l-au însoţit, au avut curaj şi au dat dovadă de eroism în acel îndepărtat an”. „Aţi făcut o minune. Aţi lăsat aici, la Ungheni, munca dumneavoastră, aţi lăsat sufletul dumneavoastră. Datorită acestui lucru, Colegiul de medicină din Ungheni a rezistat. Aţi reuşit cu brio să transmiteţi ştafeta celor ce au urmat”, li s-a adresat dînsa primilor pedagogi ai colegiului, veniţi în număr mare la festivitate.
Rînd pe rînd, în aplauzele sutelor de elevi, absolvenţi şi pedagogi prezenţi la eveniment, în scenă au urcat ei, cei ce au pus temelia Colegiului de medicină la Ungheni. „Datorită lor, ţara noastră a reuşit să păstreze cea mai veche instituţie de studii medicale medii”, a subliniat unul dintre absolvenţii de marcă al Colegiului de medicină din Ungheni, Marin Vicol, în prezent conferenţiar universitar la Universitatea de medicină şi farmacie „Nicolae Testimiţanu” din Chişinău.  „Sînt mîndru că am făcut Colegiul de medicină din Ungheni. Sînt mîndru că am alături de mine colegi care au făcut tot Colegiul de medicicnă din Ungheni. Sînt încrezut în rezultatele pe care le voi obţine atunci cînd am alături de mine asistenţi medicali pregătiţi la Colegiul de medicină din Ungheni”, a mai spus dînsul, exprimîndu-şi, totodată, recunoştinţa pentru profesorii care l-au învăţat să fie nu doar medic, ci şi om.
„E o mare onoare pentru Ungheni că are un colegiu de medicină”, a subliniat Lidia Crăciun, directoarea Spitalului raional Ungheni, explicînd că, datorită acestui colegiu, spitalul pe care-l conduce se numără printre puţinele instituţii medicale din republică asigurate sută la sută cu cadre medicale de nivel mediu. „Colegiul de medicină este  o carte de vizită a Ungheniului. Zic acest lucru, pentru că de aici pleacă în lumea mare specialişti buni, dar, în primul rînd, de aici ies oameni”, a menţionat şi vicepreşedintele raionului, Petru Langa, care, cu ani în urmă, a fost profesor  la colegiu. Şi primul director al Colegiului de medicină din Ungheni, Victor Melnic, a confirmat acest lucru: „Sînt, în prezent, chirurg la Chişinău şi mă întîlnesc cu foarte multe absolvente ale Colegiului de medicină din Ungheni, astfel că am putut să mă conving de nenumărate ori că nivelul de pregătire al absolvenţilor de aici este deseori mai înalt decît al celorlaţi”.
La festivitatea de celebrare a celor 20 de ani de activitate a fost prezentă in-corpore prima echipă managerială a instituţiei. Au fost prezenţi primii pedagogi, veniţi cu toţii de la Bender: Victor Melnic, Dumitru Bolocan, Anatol Ambrosii, Eleonora Cotelea, Vitalie Hăbăşescu, Ion Popescu, Gheorghe Bîlici, Ion Bocancea, Ion Popa. Au fost prezenţi şi actualii profesori care continuă, la fel de conştiincios şi cu aceeaşi abnegaţie, ceea ce au început predecesorii lor. Au fost prezenţi numeroşi oaspeţi de excepţie, printre care şi Tatiana Moraru, director adjunct al Centrului Medicilor de Familie Ungheni, şi Victor Savin,  directorul Şcolii Profesionale din Ungheni, şi Eugenia Baroncea, şefa Secţiei cultură Ungheni. Actualii elevi ai Colegiului au avut parte de o adevărată surpriză: la discoteca organizată anume pentru ei a venit să le cînte El-Radu.
De notat că în oraşul Ungheni funcţionează, în prezent, trei colegii: de medicină, agroindustrial şi al poliţiei de frontieră. Cel mai vechi dintre ele este Colegiul de medicină.
Prima echipa managerială a Colegiului de medicină Ungheni: Victor Melnic, Dumitru Bolocan, Vera Loghin, Anatol Ambrosii
În fotografie: Prima echipa managerială a Colegiului de medicină Ungheni: Victor Melnic, Dumitru Bolocan, Vera Loghin, Anatol Ambrosii

Daruri şi felicitări. Directorul colegiului, Valeriu Jardan, felicitat de vicepreşedintele raionului, Petru Langa
În fotografie: Daruri şi felicitări. Directorul colegiului, Valeriu Jardan, felicitat de vicepreşedintele raionului, Petru Langa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *