Poliţistul unghenean, Radu Baranov, eliberat din pușcărie

Radu Baranov, eliberat, pușcărie
Captură: jurnaltv.md

Poliţistul bătăuş de la Ungheni, Radu Baranov, reţinut acum aproape două săptămâni, a fost eliberat din penitenciar. Suspectat că ar fi ameninţat cu arma o persoană şi ar fi furat două maşini, instanţa de judecată de la Hânceşti a decis că bărbatul nu este periculos. La ieşire din celulă, Baranov şi-a făcut semnul crucii şi nu s-a putut abţine să strige de bucurie. Totuşi, pe numele lui a fost emis mandat de arest la domiciliu.
Baranov şi-a ispăşit cele 10 zile de arest în penitenciarul 13 din capitală. A ieşit din puşcărie, pe 26 septembrie, după ora 22. Era aşteptat de un jeep cu numere de înmatriculare româneşti, în care se aflau trei persoane. Baranov a refuzat să vorbească cu echipa Jurnal TV.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Interne, deşi legislaţia nu prevede prompt acest lucru, Baranov ar fi trebuit să fie escortat de poliţişti până acasă. Asta, pentru ca suspectul să nu poată exercita presiuni asupra părţilor vătămate din cadrul dosarului. Deoarece oamenii legii nu au fost prezenţi la eliberarea bănuitului, nimeni nu ştie care a fost traseul parcurs de acesta aseară.
Baranov a fost arestat fiind suspectat că, împreună cu încă patru persoane, a bătut un bărbat, l-a ameninţat cu o armă şi i-a furat automobilul. Incidentul s-a produs în raionul Hânceşti. Cu o oră mai devreme, însă, într-o altă localitate din acelaşi raion, Baranov, ar mai fi furat o maşină. Avocatul inculpatului a precizat că Baranov nu a furat nicio maşină, pentru că ambele automobilele îi aparţin. A vrut să le vândă, dar s-a răzgândit. Avocatul susţine că părţile vătămate în acest dosar şi-au retras plângerile şi au recunoscut în faţa anchetatorilor că maşinile erau într-adevăr proprietatea sportivului. Chiar şi aşa, procurorii au altă poziţie.
Triplu Campion European la lupte universale, Baranov a ajuns în atenţia presei după ce acum un an şi jumătate a lovit cu piciorul un tânăr în comisariatul de la Ungheni. Incidentul a fost surprins de camere de supraveghere montate în interior. A fost amendat cu 1600 de lei. Ulterior, Ministrul de Interne l-a demis pentru discreditarea imaginii poliţiei, dar Baranov a mers în instanţă. Procesul de judecată continuă.

Sursa: jurnaltv.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *