Pe cît de celebru, pe atît de modest, Dumitru Crudu revine la Ungheni

Dumitru Crudu Poet
Dumitru Crudu citind un fragment din romanul său la Biblioteca “Dimitrie Cantemir” din Ungheni

Dumitru Crudu, “poet extraordinar (a descoperit o paradigmă poetică proprie şi a inventat un nou curent poetic, fracturismul), dar şi dramaturg celebru, ale cărui piese s-au jucat pe toate continentele” (caracterizarea îi aparţine criticului literar şi poetului Mihail Vakulovski), a venit, pe 1 septembrie curent, la Ungheni.
“Mă bucur că am venit aici, la biblioteca “Dimitrie Cantemir”, și sînt încîntat că m-ați invitat”, a declarat dînsul cu modestie chiar de la bun început.
Ungheniul nu-i este străin. Aici, pe vremuri, şi-a făcut studiile – în actualul liceu “Mihai Eminescu”. Aici, elev fiind, venea la biblioteca “Dimitrie Cantemir” să-şi potolească setea de carte.
Dumitru Crudu s-a născut în anul 1968, la Floriţoaia Nouă, un sat mic, cu o populaţie de circa 430 de locuitori, situat la 15 kilometri de Ungheni. Chiar dacă a plecat de acasă de timpuriu, nu şi-a uitat baştina. “În textele mele, în proză, în piesele de teatru apare și Ungheniul, şi Flutura (astfel este supranumită Floriţoaia Nouă – nota red.). Unele dintre personaje trec prin Ungheni, au tot felul de întîmplări, ajung la Flutura. Vorbesc și despre oamenii de aici”, a spus dînsul în faţa celor ce au venit la întîlnirea cu domnia sa. Şi, ca să fie mai convingător, a dat citire unui fragment din primul său roman, “Măcel în Georgia”, în care personajul principal ajunge în Flutura şi nimerește în nişte situaţii mai puţin plăcute.
Impresionată de cele auzite, Victoria Bernic, directoarea bibliotecii, l-a invitat pe scriitor să participe la o acţiune lansată acum trei ani – “Ungheniul citeşte o carte”.
“Ne-am dori foarte mult ca romanul “Măcel în Georgia” să fie citit de cît mai mulţi ungheneni care, ulterior, ar avea o întîlnire cu dumneavoastră”, i s-a adresat dînsa.
De notat că acest roman, potrivit aceluiaşi critic, Mihail Vakulovski, “are de toate: şi violenţe (ohohohoh, şi bătăi, şi manifestări politice cu jigniri şi umilinţe peste orice limită), şi sex (de tot felul), şi iubire, şi atmosferă literară”. Limbajul este unul care, cu siguranţă, îi va contraria pe foarte mulţi dintre cititorii ungheneni. Dar merită să fie citit.
Înainte de despărţire, Dumitru Crudu a ţinut să spună cîteva cuvinte şi despre Ungheni: “Oraşul devine din ce în ce mai frumos. Acum, datorită Taberei de sculptură, are numeroase capodopere. Sper ca într-o zi toate scuarurile din Ungheni să fie pline cu sculpturi. Mă bucur că sînt aici”.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *