Un mic plus pe fundalul marelui minus sau Copiii capitalului Grant

În fotografii: La grădiniţa din Cioreşti. 29 iulie 2012
În fotografie: La grădiniţa din Cioreşti. 29 iulie 2012

Dumnica, 29 iulie, la Cioreşti, Nisporeni a fost sfinţită şi îşi va reîncepe activitatea, după o întrerupere de aproape cinci luni, grădiniţa de copii. Aceste cîteva luni au fost, de fapt, ultima etapă dintr-un şir de proiecte care, legate unul de altul, au adus, în final, la o grădiniţă de toată frumuseţea. Toate laudele pentru cele realizate primarului Valeriu Guţu şi tuturor celor ce l-au ajutat şi l-au sprijinit.
Cred însă că evenimentul merită a fi şi un prilej de meditaţii mai adînci despre noi, despre firea noastră, despre atitudinea noastră faţă de tot ce se întîmplă cu noi. De peste douăzeci de ani tot mîncăm coliva răposatei Uniuni sovietice, fiartă în cazanele multor state dezvoltate. Lumea, mă rog, o face fie din milă, fie din teamă să nu năvălim, flămînzi, peste liniştea lor… Iar noi ne-am obişnuit atît de mult cu gîndul că sîntem cei mai oropsiţi şi că cineva trebuie să ne poarte de grijă, încît nici surcele de foc sub cazanele cu colivă nu ne vine a le mai aduna…
Acest mare minus, bineînţeles, nu aparţine doar comunei Cioreşti. La ziua de azi, marele minus este, în fond, al tuturor localităţilor. Logica ne impune concluzia că acest minus este o caracteristică şi a raionului. Iar, întrucît raionul Nisporeni este o părticică a republicii… Dar să lăsăm republica în pace, că ea şi aşa e scuturată de autonomii ca de friguri. Să ne întoarcem la vorba noastră, subliniind că necazul acesta de minus apasă greu peste toate localităţile.
Cît priveşte micul plus, care a apărut pe fundalul acestui minus, el aparţine în exclusivitate comunei Cioreşti, iar primarul Valeriu Guţu a avut tot dreptul, duminica trecută, să ridice un pahar cu vin şi să spună: „Să fie într-un ceas bun!”.
Acum, că v-am aţîţat puţin curiozitatea, că introducerea s-a făcut – să precizăm care e treaba cu minusul şi plusul.
Nu chiar cu atît de mulţi ani în urmă, uşa gimnaziului din Cioreşti număra în fiecare zi cîte 1200 de copii ce veneau la ore. Acum uşa scîrţie mai rar, doar pentru 400 de elevi. Acesta ar fi marele minus al comunei. Un astfel de minus, unde mai mare, unde mai mic, apasă cam peste toate localităţile.
Cu micul plus povestea e alta. El aparţinei doar comunei Cioreşti şi intră în lista de merite ale primarului Valeriu Guţu, ale Consiliului local. Micul plus este grădiniţa cu 140 de locuri, care a fost sfinţită duminică. Un plus este şi faptul că administraţia locală s-a orientat gospodăreşte, deschizînd grădiniţa într-o aripă a şcolii, care rămînea nefolosită.  Concomitent trebuie să adăugăm ceva şi la categoria minus: grădiniţa a fost deschisă, de fapt, în 2002, iar acum sîntem în 2012! A fost nevoie de zece ani ca, pas cu pas, din proiect în proiect, susţinuţi ba de elveţieni, ba de americani, să se ajungă la momentul, cînd nu e ruşine să inviţi preotul şi lume bună la sfinţirea localului renovat, frumos, modern. Toate acestea – mobilă, podele, geamuri, cărăruşe pavate, centrală autonomă, perdeluţe, păhărele etc. – în frumoasa sumă de circa 1 milion 700 mii lei, bani primiţi, în fond, ca ajutor de la oameni buni. Să înscriem sub semnul plus insistenţa primarului Valeriu Guţu, a consilierilor locali, a membrilor diferitor organizaţii obşteşti din comună care au contribuit la atragerea acestor investiţii.
Dar să lăsăm să mai cadă şi o picătură amară. Vorba este despre o informaţie luată de la Liuba Ciorici, şefa Oficiului Stării Civile Nisporeni. În prima jumătate a anului curent în comuna  Cioreşti s-au înregistrat 16 naşteri şi 24 de decese. În raion s-au înregistrat 301 naşteri şi 414 decese. Marele minus e în creştere!
Duminică, privind copilaşii care se ţineau pe lîngă mămicile lor, mi-a venit în minte titlul materialului: „Copiii capitalului Grant”. Şi tot duminică mi-am zis: lung şi cotit a fost drumul creşterii acestei grădiniţe. Dar ce se va întîmpla cînd izvoarele Capitalului Grant se vor retrage la matca lor?
La grădiniţa din Cioreşti. 29 iulie 2012
În fotografie: La grădiniţa din Cioreşti. 29 iulie 2012

Dumitru Mititelu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *