Semne bune pentru modernizarea bibliotecilor

biblioteca, tezaur, cititori, Larisa Negru
Imagine:cich.md

Ajutorul vine de la Programul Bibliotecii Globale în Moldova „Novateca”. Potrivit directorului acestuia, Evan Tracz, este vorba de un grant, menit să ajute bibliotecile să îşi servească mai eficient comunităţile prin instruire şi tehnologii modernizate. „Noi credem că, prin suportul adus pentru modernizarea bibliotecilor, vom susţine, de fapt, revitalizarea comunităţilor”.
Pe 31 iulie, şefii bibliotecilor publice din Ungheni, Nisporeni, Călăraşi şi Străşeni, ai secţiilor de cultură, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale s-au adunat la Ungheni pentru a discuta despre Programul „Novateca”, demonstrînd astfel că sînt interesaţi de acesta.
„Bucură faptul că se implică nişte fonduri internaţionale, astfel ca bibliotecile să fie revitalizate. În prezent, ducem o lipsă enormă de carte bună în biblioteci. Dacă am face o revizie totală, probabil că ar trebui să fie lichidate peste 60% din toate cărţile”, a subliniat Sergiu Cojocaru, şeful Secţiei cultură Călăraşi. S-a arătat interesantă şi impresionată de program şi Elizaveta Tîmbur, directoarea Bibliotecii publice din Nisporeni, menţionînd că este „unul foarte util şi dă posibilitatea bibliotecilor din raion să se dezvolte un pic”.
În cadrul programului respectiv, bibliotecile raionale vor deveni biblioteci coordonatoare. Acestea vor fi încurajate să desemneze un spectru larg de biblioteci din mediul rural în calitate de biblioteci participante. Bibliotecile selectate vor primi echipamente performante, începînd cu calculatoare şi terminînd cu camere web, iar bibliotecarii vor obţine noi cunoştinţe.
„Noi nu ne dorim să avem în program cele mai puternice biblioteci, ci să avem biblioteci diverse cu care am putea lucra. Ne dorim biblioteci active, comunităţi active, care nu au avut posibilitatea să se manifeste”, a explicat Evan Tracz, remarîcnd totodată: „ O bibliotecă modernă poate avea un rol important în ameliorarea calităţii vieţii cetăţenilor şi a condiţiilor socio-economice din comunităţi”.
Prezent la eveniment,  vicepreşedintele raionului Ungheni, Petru Langa, i-a îndemnat pe cei prezenţi să aplice, căci toţi merită o şansă la modernizare.
Natalia Jughietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *