Povestea „Icoanei la fereastră” şi a sculptorului Nicolae Ovidiu Popa

A venit pentru a doua oară la Ungheni. „Mi-am dorit să vin aici”, mărturiseşte sculptorul bucureştean Nicolae-Ovidiu Popa, cunoscut deja unghenenilor prin lucrarea „Scaun împărătesc”, realizată în cadrul ediţiei a patra a Taberei de sculptură şi instalată chiar în faţa catedralei episcopale „Sf. Alexandru Nevski”, în 2006.
Cu ceva timp în urmă, l-a contactat pe primarul Alexandru Ambros pentru a-şi exprima dorinţa să participe şi la ediţia a cincea a Taberei de sculptură. „Atunci cînd am venit la Ungheni, în 2006, mi-au plăcut locurile, mi-au plăcut oamenii”, explică.
L-am găsit lucrînd de zor asupra lucrării sale. Vorbăreţ din fire, a povestit cu lux de amănunte despre noua sa sculptură: „Lucrarea mea este o poveste simplă, dar care vine de undeva din interiorul fiecăruia – icoana la fereastră. Așa și am numit-o”, după care i-a făcut şi o descriere exhaustivă: „Am aici o icoană, o icoană veche, care deja s-a deformat de atîtea mîini și de atîtea generații. Este doar o umbră, este ca un material peste care – se vede clar – a trecut vremea. Aveam nevoie de ceva care să o „înmoaie”. Elementul acesta este fereastra – în contrapunere cu elementele dure ale arhitecturii, fereastra prin care va trece lumina”.
Sculptorul recunoaşte că este o mare provocare pentru el. „Voi pune foițe de aur și de argint pe suprafața icoanei și sper să-mi reușească. Dacă nu – ea oricum stă în piatră și are un mesaj”, zice, după care accentuează: „Eu nu tind ca cineva să vină în fața lucrării mele să se închine. Să nu înțelegeți greșit. Este vorba de o temă general moral creștină”.
Îi observ mîinile pline de răni. „Aşa se întîmplă de fiecare dată: piatra se dă îmblînzită cu durere?”, întreb. Zîmbeşte în colţul gurii şi răspunde filozofic: „Arta se dă cu durere. Nu e vorba de durerea fizică. Aceasta trece. Este una mai mare. Există agonie și extaz pe parcursul creației unei lucrări. Sînt momente cînd ajungi să fii foarte fericit, iar altădată îți vine să te bagi cu capul în pămînt pentru că ceva s-a schimbat”. Insist totuşi asupra unei explicaţii mai clare: se întîmplă des ca un sculptor să-şi traumeze mîinile cînd lucrează în piatră? „Se întîmplă. Dacă lucrăm cu ciocanul și dalta, ce să facem?”, răspunde.
După o mică pauză, mărturiseşte că a avut piedici inimaginabile de înfruntat imediat ce a început să se gîndească să lase în piatră o icoană. ”Diavolul nu doarme, bagă coada peste tot”, conchide, fără să intre în detalii. L-au salvat, zice,  rugăciunile către Maica Domnului.
Important e că mai lasă la Ungheni o sculptură. La Ungheniul despre care spune: „Aici vin și descopăr vechiul ca nou pentru mine. Este foarte frumos cînd vii să vezi locuri unde există rădăcini. Adevărata valoare este ceea ce a trecut în timp și a rămas”.
Notă: Nicolae Ovidiu Popa este absolvent al Institutului de Arte Plastice Bucureşti, secţia sculptură. Are 47 de ani şi foarte multe lucrări amplasate în România, dar şi în străinătate. Una din temele preferate ale lucrărilor sale ţine de morală şi religia creştin-ortodoxă.
Ina Landa