În Letonia au avut parte de zile de neuitat

Letonia”O vacanță de vis”, astfel au definit vizita în oraşul leton Auce copiii ungheneni şi înspoţitorii lor. E pentru a doua oară consecutiv cînd o echipă de elevi din Ungheni s-a aflat în tabăra de odihnă din Auce în cadrul proiectului ”Tineretul creativ în cunoașterea mediului”. De notat că şi de data aceasta au fost selectați elevi cu performanțe la disciplinele școlare și extrașcolare din toate liceele orașului.
Fiecare zi petrecută în Letonia a avut farmecul ei. Echipele de copii veniţi din Ungheni (R. Moldova), Federaţia Rusă, Lituania, şi-au prezentat ţara şu oraşul natal. Acelaşi lucru l-au făcut şi gazdele. Tinerii ungheneni au avut parte de excursii de neuitat la Riga, la Iurmala, au participat în ateliere de lucru, meşterind suvenire din lemn, pălării din frunze…
Organizatorii au avut ca obiectiv să îmbine odihna cu sportul, muzica, dansul, natura. „Sînt sigură că le-a reușit, pentru că in ultima zi deja toţi cei prezenţi știau să îngîne cîntecele celorlalți și să danseze dansuri populare specifice țărilor reprezentate”, a menţionat profesoara Lidia Covali, una dintre însoţitoarele grupului unghenean. Acelaşi lucru l-a remarcat şi profesoara Maria Buruiană. „Vom purta în suflet pentru mult timp această călătorie, acel colț de rai cu oameni deosebiți, cultură și civilizație înaltă”, a spus dînsa.
Vizita în Auce, Letonia a avut loc, graţie Acordului d e fraternitate încheiat între primăria Ungheni şi cea din Auce cu trei ani în urmă.
„Dorim ca și alți colegi de-ai noștri să poată beneficia de asemenea deplasări. Totodată, ne-am dori ca şi la Ungheni să fie organizată o astfel de tabără internațională”, şi-au exprimat doleanţele unghenenii după ce au revenit acasă.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *