Esențial | Despre proiecte, corporaţii şi… căpuşe

Haideţi să vorbim despre  proiecte. Că tot e mare zăpuşeală afară şi cam toată lumea s-a retras la umbră. Urşii hibernează iarna. Cei ce trebuie să muncească şi să rezolve probleme importante de stat (raion, oraş, sat) „hibernează” vara.  Am decis să-i lăsăm să hiberneze, să acumuleze energie, noi forţe, noi idei.
Iar noi vom vorbi despre proiecte. Сăci e la modă. Nu ştiu cum alţii, dar mie mi se pare că unii s-au cam transformat într-un fel de căpuşe care, odată ce şi-au înfipt căpşorul în corpul finanţatorilor externi, nu şi-l mai scot cu una-cu două. Storc şi stroc bani. S-au format, pe alocuri, vorba actualului premier, adevărate corporaţii. Şi să vedeţi ce se mai susţin în interiorul acestora. Mai pe moldoveneşte, o mînă se spală pe alta.
Dacă cineva ar analiza cu atenţie toate listele participanţilor la diverse mese rotunde, seminare, forumuri desfăşurate de la 2000 încoace, ar obsreva că în ele se regăsesc cam aceleaşi persoane. Se „munceşte” după principiul:
„Noi venim la ei să-i susţinem şi să le umplem sala, ei vor veni la noi”.  În consecinţă, se toacă banii străinilor, iar efectul e jalnic. Nu întîmplător, tot mai mulţi finanţatori se declară, în ultima perioadă, cam sceptici în ceea ce priveşte seminarele sau mesele rotunde. Cîtă cafea a curs la vale, cît zahăr s-a consumat… Care a fost folosul?
De la o vreme, o altă modalitate de a toca banii şi de a te pune bine pe lîngă cineva (în interes propriu, bineînţeles!) s-a inventat. Parteneriatele. Ca să mergem în România şi Ucraina, în cel mai rău caz. Sau în Serbia, Slovenia, Cehia, Polonia, Italia, Franţa şi tot aşa mai departe, dacă ne surîde norocul. Credeţi că de fiecare dată, în cazul în care proiectele sînt acceptate şi finanţate, merg chiar cei care trebuie să meargă, care ar învăţa ceva cu adevărat şi ar transmite sau şi-ar folosi cunoştinţele acumulate aici, la noi? Interesant ar fi să fie analizate şi aceste liste. Ce lucruri interesante ar mai ieşi la iveală!
Spre ce duc vorba? De vreo două săptămîni tot sună telefoanele. Oameni diferiţi, şi nu doar din Ungheni, ne apelează pentru a ne solicita ajutorul. Vor să le fim parteneri în proiecte. Cînd îi întrebi la ce s-ar rezuma proiectele şi eventualele parteneriate, încep a se bîlbîi. Ei au nevoie de acorduri de parteneriat, ştampilate şi semnate, nu de parteneri! Partenerii îi au demult. Sînt cei cu care au organizat zeci şi poate chiar sute de mese rotunde şi seminare, iar acum vor să mai călătorească şi prin lume. Tot cu ei.
Să vă spun ce mi-a răspuns un solicitant la întrebarea cum vede el parteneriatul? „Poate vă luăm în calitate de expert la vreun seminar, că noi planificăm să mergem în Serbia”. „Şi ce ar trebui să fac în calitate de expert?”. Se pare că întrebarea a fost foarte grea şi l-a lăsat pe bietul om mască. „Şi cum veţi selecta echipa ce va merge în Serbia?”. Şi mai grea a fost întrebarea. În loc să răspundă, a început să ne cînte osanale: că „Expresul” este un ziar minunat, că doar vorbe bune a auzit în adresa publicaţiei, că şi echipa e foarte bună.
Şi dacă e chiar aşa, oare trebuie să fim folosiţi după bunul plac al unora care, în afară de dividende proprii, nu urmăresc nimic altceva?
Lucia Bacalu