Apa din Prut a ajuns pe cîmpurile de legume din Mănoilești

proiect manoilesti, sistem nou de irigare prin aspersiuneLegumicultorii din satul Mănoilești, raionul Ungheni pot răsufla ușor, iar seceta nu le va mai da bătăi de cap. Grijile în ceea ce priveşte lipsa de apă pentru irigare au rămas în trecut. Pe 5 iulie,  la Mănoilești a fost dat în exploatare un sistem nou de irigare prin aspersiune, prevăzut să asigure cu apă din rîul Prut o suprafață de 160 de hectare.
La ceremonia oficială s-a adunat multă lume, agenți economici, specialiștii Direcției agricultură, conducerea raionului și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov.
„În aceste zile de secetă crîncenă, am văzut aici, la Mănoilești, că sînt totuși oameni care se gîndesc la viitor și demonstrează că se poate de făcut agricultură”, a subliniat, în alocuțiunea sa,  ministrul. Dînsul a mai vorbit despre necesitatea extinderii suprafețelor irigate în toată țara pentru a obține o recoltă garantată, care să asigure nu doar necesitățile pieței interne, dar și ale celei externe.
Pentru ca apa din Prut să ajungă pe cîmpurile de legume din Mănoilești, a fost nevoie de o investiție de 1 milion 900 mii de lei, partea leului fiind alocată prin Programul de Creditare în agricultură UCIP-IFAD. Au contirbuit de asemenea şi beneficiarii: Veaceslav Glodeanu și Mihai Diaconu, lideri agricoli locali, dar şi Consiliul raional Ungheni. Astfel a fost posibilă construcția unui apeduct cu o lungime de  4,5 km și a unui bazin de acumulare a apei.
„Conectarea agenților economici la conducta de apă Zagarancea-Corneşti deschide o perspectivă mare pentru aceştia. Sînt sigur că, peste cîțiva ani, vom avea de-a lungul acestui traseu și alte bazine de acumulare a apei, și alți agenți economici ce vor utiliza apă din Prut”, și-a exprimat încrederea Victor Rusu, directorul UCIP-IFAD. Referindu-se la importanţa apei ce a fost adusă la Mănoileşti, Mihai Diaconu, beneficiarul noului sistem de irigare, a remarcat: ”Vor fi deschise noi locuri de muncă, se vor forma noi agenți economici în localitățile rurale, căci, dacă este apă,  şi investiţiile în dezvoltarea socio-economică a satului vor fi mai mari, și tinerii vor reveni acasă”.
„Apa în agricultură este plusvaloare și plus-profit. Sînt sigur că ceea ce o să adunați pînă în toamnă va aduce beneficiu și un venit mai mare în bugetul de stat”, i-a continuat gîndul agricultorului mănoileştean şi Iurie Toma, președintele raionului.
Evenimentul a culminat, după o bună tradiție, cu tăierea panglicii din fața bazinului de acumulare a apei. Această misiune i-a revenit ministrului Vasile Bumacov și președintelui raionului, Iurie Toma.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *