Terapiile naturiste ale muşeţelului (romaniţei)

ieftin, mușețel, romanițăMuşeţelul este una dintre cele mai folosite plante medicinale. Aceasta are proprietăţi dezinfectante, antispasmodice, antiinflamatorii.
Infuzia de muşetel calmează spasmele muşchilor stomacului, provocate de gastritele şi colitele însoţite de colici. O acţiune binefăcătoare aduce şi în bolile de ficat. Ceaiul de muşeţel, împreună cu anason, se dă copiilor pentru calmarea colicilor şi eliminarea gazelor. În răceli şi gripă, ceaiul de muşeţel provoacă transpiraţie, ceea ce face să scadă febra. Datorită proprietăţilor antiseprice (calmează durerile şi reduce inflamaţiile), muşeţelul se foloseşte extern sub formă de cataplasme, clisme, gargară şi băi. Rănile cu puroi, arsurile, hemoroizii, durerile de gît, diferitele ulceraţii ale pielii, abcesele dentare, conjunctivita etc. sînt influenţate în bine de muşeţel.
Părul spălat cu muşeţel capătă un aspect mătăsos şi, în acelaşi timp, îşi întăreşte rădăcina. De asemenea, calmează pielea înroşită şi iritată.
Infuzia de muşeţel se prepară din 1-2 linguriţe de flori întregi sau pisate, peste care se toarnă o ceaşcă de apă clocotită. O alta metodă de preparare este următoarea: se lasă 1-2 linguriţe de flori într-o jumătate de ceaşcă de apă rece, timp de 30 de minute. Se strecoară lichidul şi se pune deoparte. Peste florile rămase se toarnă jumătate de ceaşcă de apă clocotită şi se lasă 15 minute. Se strecoară şi se amestecă ambele lichide. Prin acest procedeu se extrag majoritatea substanţelor  active din flori.
În arsuri, muşeţelul se poate folosi sub formă de ulei, care se prepară astfel: 10 g flori pisate (două linguri) se umezesc cu o lingură de alcool. După cîteva ore, acestui conţinut i se adaugă 100 g ulei de floarea-soarelui şi se încălzeşte pe baia de apă (un vas cu apă în care se pune vasul cu muşetel) timp de 2-3 ore pînă ce alcoolul s-a evaporat. În tot acest timp, uleiul se amestecă adesea. Se strecoară şi se stoarce. Uleiul obţinut se păstrează în sticle colorate şi la rece.
Pentru gargară sau băi pentru ochi se face o infuzie din 15 g (3 linguri) flori de muşeţel cu 200 g apă. După 10-15 minute se strecoară lichidul, la care se adaugă 4 grame de acid boric. Pentru tenuri ridate, iritate, uscate, se aplică comprese. Băile de aburi făcute cu muşeţel ajută la curăţarea radicală a tenului.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *