1 iunie. N-au uitat de copii nici de data aceasta

1 iunie, Copii, NisporeniNisporeni
Joi, 31 mai, în Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfînt din centurl oraşului Nisporeni, preşedintele raionului, Vasile Bîtca, însoțit de sefa Direcției Asistență Socială şi Protecţie a Familiei au felicitat peste 250 de copii din familii defavorizate, veniţi din toate localitățile raionului, anunţă site-ul Consiliului rational Nisporeni.
Ulterior, micuții au fost invitatți la Casa Națională de Cultură, unde le-a fost prezentat un spectacol de zile mari, realizat de Teatrul “Gîgîlici” şi Teatrul de păpuși “Peștișorul de aur”.
Festivităţile prilejuite de Ziua copilului au continuat şi a doua zi.
 
1 iunie, copii, CălărașiCălăraşi
Pe 1  iunie, sute de copii au „invadat” strada centrală din Călăraşi, pe care au transformat-o într-un imens teren de distracţii. Angajaţii bibliotecii publice „Mihai Eminescu”, în colaborare cu  pedagogi ai instituţiilor de învăţămînt din oraş, au organizat concursuri, o tombolă cu multe premii, precum şi alte acţiuni, consacrate Zieli Internaţionale a Copilului.
Potrivit Galinei Agafiţa, directoarea bibliotecii, copiii au primit foarte multe cadouri, inclusiv  dulciuri.
În aceeaşi zi, la Casa de Cultură a fost organizat un concert festiv, prezentat în exclusivitate de copii. „A fost o acţiune superbă, iar micii spectatori s-au bucurat din plin de  creaţia semenilor lor”,  a subliniat Sergiu Cojocaru, şeful Direcţiei Cultură Călăraşi.
Deşi nu s-a simţit prezenţa primăriei din localitate, primarul Nicolae Melnic susţine că au fost alocate 15 mii de lei pentru cadouri şi dulciuri care au fost împărţite în acea zi în şcolile şi grădiniţele din oraş.
Ungheni
Mare aglomeraţie, de Ziua copilului, şi în parcul central din oraşul Ungheni. Sute de copii, însoţiţi de părinţii lor sau de educatorii de la grădiniţe, au venit aici pentru a savura din programul pregătit cu acest prilej. Au fot puse în funcţie  trenuleţe şi caruseluri, doritorii au putut să facă o promenadă prin parc cu caii de la Şcoala de hipism. Au fost organizate expoziţii, concursuri şi competiţii sportive. Nu au lipsit nici personajele din poveşti, iar un clovn i-a înveselit pe perioada aflării lor aici. Au profitat de sărbătoare şi unii oameni politici, pentru a se mai promova puţin. În orele de dimineaţă a fost văzut în parcul din Ungheni, printre copii, Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialist din Moldova.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *