Vladimir Savin: “Aici se învaţă meseriile necesare pentru economia naţională”

Vladimir Savin, directorul Şcolii profesionale din UngheniInterviu cu Vladimir Savin, directorul Şcolii profesionale din Ungheni

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Şcoala profesională?
Este însăşi viaţa mea, pe care am dedicat-o învăţămîntului profesional. Am fost printre primii angajaţi ai instituţiei, în anul 1982. Am venit aici, în calitate de maistru superior, iar după 18 ani am fost numit director. Întotdeauna m-am străduit ca elevii noştri să obţină o meserie, o specialitate. Am optat pentru calitate, astfel ca ulterior aceşti copii să poată să-şi găsească un loc de muncă, să-şi făurească un viitor. Mă bucur că azi ne vedem rodul muncii noastre. Absolvenţii noştri lucrează în diverse domenii: şi în învăţămînt, şi în economie, şi în agricultură, şi în administraţia publică locală. Mulţi dintre ei chiar se descurcă bine.
Cum aţi caracteriza Şcoala profesională?
E o instituţie tipică, a fost deschisă iniţial pentru pregătirea specialiştilor din agricultură. Dar, pentru că la Ungheni mai funcţiona o şcoală profesională cu acelaşi profil, am modificat specialităţile. Ne-am axat pe industrtria uşoară, pe cea alimentară.
Sînteţi de 30 de ani aici, la Şcoala profesională din Ungheni. Care este diferenţa dintre primii elevi ai instituţiei şi cei de azi?
Timpul schimbă şi copiii, şi tot ce este în jur. Generaţia de ieri era mai silitoare, mai responsabilă  faţă de obligaţiunile pe care le avea. Cei de azi, cred, au alte interese. Îi interesează mai puţin cartea, dar, totuşi, sînt mult mai informaţi şi mai descurcăreţi. E bine că sînt aşa, căci altfel le-ar fi greu în viaţă.
Cît de importante sînt şcolile profesionale pentru Republica Moldova?
Foarte importante. Aici se învaţă meseriile necesare pentru economia naţională. E bine că, la ora actuală, şcolile profesionale se axează pe necesităţile regiunilor în care sînt amplasate. Noi, de exemplu, pregătim acum cadre necesare pentru agenţii economici din Ungheni. În prezent, avem un parteneriat bun cu Zona Economică Liberă. Am pregătit prima grupă de cusători pentru o întreprindere de acolo. De aceea pot spune cu certitudine: şcoala profesională are viitor.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *