VIDEO | Sute de locuitori ai oraşului Ungheni primesc apă cu ţârâita

apă cu țîrîita la Dănuțeni
captură: JurnalTv.md

Au luat sute de mii de lei de la Banca Mondială ca să repare staţia de pompare, dar şi-au bătut joc de investiţie. Sute de locuitori ai oraşului Ungheni primesc apă cu ţârâita. Asta pentur că după reparaţie a dispărut presiunea din ţevi. Prin urmare, apa nu ajunge decât până la etajul doi.
În fiecare seară, apa caldă şi rece este sistată şi asta cel puţin pe perioada celor trei luni de vară cât durează căldurile şi seceta. Problema locatarilor din cartierul Dănuţeni e generată de faptul că nu există presiunea necesară pentru ca apa să ajungă şi la ei.
De ani buni, oamenii sunt hrăniţi cu promisiuni că se vor face reparaţii şi investiţii. Directorul adjunct al „Apă Canal” Ungheni recunoaşte că întreprinderea a câştigat un grant de la Banca Mondială din care s-a construit o staţie de repompare pentru a rezolva problema, dar ţevile sunt vechi. Aşa dar, calului bolnav i s-au pus potcoave noi. Unde mai pui că pentru staţia de repompare a apei s-au cheltui cel puţin 260 de mii de lei. Suma exactă, însă, este ţinută în secret.

Sursa: jurnaltv.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *