Vin sanitarii pădurilor

lup
Sursa: europarl.europa.eu

O haită de şapte lupi s-a stabilit, de vreo trei ani, în regiunea satului Măgurele, Ungheni. Deocamdată, aceştia nu au provocat mari probleme populaţiei. Şi totuşi, afirmă Iurie Anton, inginer silvic la ÎS “Silva-Centru”, oamenii ar trebui să ia anumite măsuri de securitate. Printre acestea: să nu lase copiii fără supraveghere în păduri, să nu admită păşunatul vitelor în arealele împădurite.
Şi nu e vorba doar de regiunea satului Măgurele. Lupii, în căutarea hranei, pot parcurge, într-o singură noapte, pînă la 70 de kilometri, ajungînd astfel de la un capăt al raionului pînă în celălalt şi chiar trecînd în raioanele învecinate.
Specialiştii susţin că apariţia acestor animale, care dispăruseră de pe teritoriul republicii cu ani în urmă, ar trebui să bucure, deoarece lupii mănîncă vulpi şi cîini vagabonzi, numărul cărora a crescut îngrijorător de mult. Nu întîmplător lupul este supranumit sanitar al pădurii. Pe de altă parte, se spune că lupii vin acolo de unde pleacă oamenii.
La momentul actual, pe teritoriul republicii sînt 18-20 de lupi. Nu există probe care ar demonstra că aceştia au început să se reproducă la noi.
Fiind pe cale de dispariţie, lupul este ocrotit de lege în multe state, inclusiv în Republica Moldova, unde vînarea lui este interzisă. Lupii nu atacă omul decît în cazuri foarte rare, astfel că populaţia nu trebuie să intre în panică, a mai spus Iurie Anton.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *