Urzica – o ceaşcă de sănătate

Sursa foto: doc.ro

Cu adevărat, urzica reprezintă, după lungile luni de iarnă, o adevărată comoară de vitamine. Ele se pot prepara sub formă de pireu, mîncare cu usturoi, salate etc.

Iată una dintre reţete.

Se pune urzica la fiert cu o crenguţă de leuştean şi o ceapă tăiată în două. După ce s-au fiert, urzicile se scot din apă şi se pun într-un vas aparte. Se adaugă 3 linguri de făină de porumb şi una de făină de grîu. Se freacă bine şi se răreşte cu apa în care a fiert urzica.
Într-o cratiţă aparte se înfierbîntă puţin ulei, peste care se toarnă compoziţia obţinută şi se lasă la foc pînă fierbe mălaiul. La sfîrşit se adaugă puţin usturoi pisat. Se serveşte cu mămăligă.
Se poate folosi şi sucul obţinut din frunze proaspete, pisate şi stoarse. Se consumă două-trei linguriţe pe zi.

Pentru revigorare şi detoxifiere se poate face o cură cu infuzie de urzică (o lingură de plantă proaspătă bine mărunţită la o cană cu apă clocotită sau o linguriţă de pulbere de plantă uscată la o cană cu apă clocotită lăsată acoperită timp de 15 minute), trei pahare de ceai pe zi, timp de 3-4 săptămîni. Nu este bine ca această cură să depăşească 6 săptămîni, excesul fiind dăunător. Cura cu infuzie de urzici mai poate fi folosită în următoarele cazuri: litiaza renală şi biliară, diabet, gută, retenţie de lichide în organism, bronşita, hemoragii, diaree, hemoroizi etc.

Pentru tratarea rănilor şi grăbirea cicatrizării lor se foloseşte o infuzie cu trei-patru linguri de frunze mărunţite la o cană cu apă clocotită. Se fac băi locale sau se pun comprese.
Pentru tratarea enurezei se folosesc seminţe de urzică măcinate, 2-3g seara împreună cu o linguriţă de miere.

Pentru tonifierea părului şi combaterea mătreţii, se pot folosi infuzii din 40-50g frunze mărunţite la 1 litru de apă clocotită. Se lasă 30 minute acoperit, se strecoară şi se spală părul.
Urzicile pot fi uscate şi mărunţite, pulberea fiind păstrată şi folosită ca adaos la mîncare pentru vitaminizare, mineralizare şi întărirea organismului.

Urzica se foloseşte pentru curăţarea sângelui. Este bine ca fiecare persoană să facă în primăvară o cură cu urzici, timp de 3-4 săptămîni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *