Săptămîna trecută, cineva şi-a bătut joc de un cimitir

cimitir vandalizat, CalarasiÎn seara zilei de 4 aprilie, 14 cruci din cimitirul ostaşilor români, morţi în timpul celui de al doilea război mondial şi înmormîntaţi în locul numit de localnici „La eroi”, din vecinătatea oraşului Călăraşi, au fost zmulse şi aruncare vraişte. Bucăţi din acestea au fost găste şi dincolo de gardul ce împrejmuieşte cimitirul. 
Au fost rupţi şi cîţiva tei, plantaţi aici cu doi ani în urmă, cu prilejul inaugurării cimitirului. Printre morminte au fost descoprite obiecte şi resturi de produse care atestau faptul că profanatorii au făcut o petrecere direct pe morminte.
Vladimir Carp, şeful direcţiei ordine publică din cadrul Comisariatului de poliţie al raionului Călăraşi, a declarat că deja a fost iniţiată o anchetă şi că vor fi depuse toate eforturile pentru ca  făptaşii să fie găsiţi şi pedepsiţi. 
„Trebuie să fii  prea păgîn în suflet ca să atentezi într-un asemenea mod barbar asupra locului unde-şi dorm somnul de veci cei  trecuţi din viaţă, mai ales într-o asemenea perioadă cum este Postul Mare”, a remarcat Sergiu Cojocaru, şeful Secţiei Cultură Călăraşi, care s-a arătat extrem de revoltat de cele întîmplate. Dînsul a catalogat acest act de pîngărire a unui cimitir ca pe o „sfidare neruşinată, o blasfemie şi batjocorire a memoriei celor care şi-au dat viaţa pentru acest pământ românesc din partea forţelor obscure, care au declanşat, în ultima perioadă, o amplă campanie antiromânească şi antieuropeană”. E timpul, a mai spus sursa citată, ca autorităţile statului să intervină pentru a stăvili această ofensivă revanşardă.
La trei zile după incident, primarul de Călăraşi, Nicolae Melnic, a declarat pentru „Expresul” că toate crucile, cu o singură excepţie, au fost restabilite şi reinstalate la locurile lor, cimitirul recăpătîndu-ţi aspectul de odinioară.
Duminică, 8  aprilie, la Călăraşi a venit, într-o vizită de infromare, şi Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă. Împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, dînsul a vizitat cimitirul. Ambasadorul s-a arătat satisfăcut de reacţia promptă a edililor oraşului.
Cimitirul eroilor români a fost  inaugurat la Călăraşi cu doi ani în urmă, la iniţiativa unui grup de tineri, studenţi la ULIM,  lucrarea fiind susţinută financiar de Primăria municipiului Călăraşi din România, localitate înfrăţită cu Călăraşiul din R.Moldova, precum şi de  agenţi economici de peste Prut.
Tudor Josanu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *