Un exemplu demn de urmat: CFR vine cu un tren modern la Ungheni

tren modernTrenul vechi, care circula pe ruta Ungheni-Iaşi, a fost aruncat la gunoi. Nu mai este. De aproape o lună, Căile Ferate Române au introdus un tren de toată frumuseţea: modern, confortabil, iar călătorii nu mai contenesc să se minuneze. Cei care nimeresc pentru prima dată în el, neapărat îşi fac fotografii. Se simt mai aporape de Europa, recunosc aceştia.
Nu am reuşit să-l găsim pe şeful Staţiei Ungheni a Căii Ferate din Moldova, pentru a ne oferi mai multe detalii despre trenul respectiv. Nu am putut afla nici dacă, odată cu introducerea acestuia, s-a mărit numărul de călători sau a rămas acelaşi. Cert e că trenul respectiv are două vagoane, circulă zilnic, ducînd pasagerii spre Iaşi dimineaţa, la ora 8.00, şi aducîndu-i înapoi după prînz, la ora 15.00.
În curînd, peste cîţiva ani, e posibil ca şi Calea Ferată din Moldova să aibă trenuri moderne. O discuţie în acest sens a avut loc, săptămîna trecută, între ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, şi  Julia Otto, director al Băncii Europeane pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru Republica Moldova. Printre priorităţile comune ale Guvernului Republicii Moldova şi BERD în 2012 se numără şi “disponibilitatea de a implementa un proiect ce ar cuprinde îmbunătăţirea în ansamblu a infrastructurii căilor ferate din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei. În cazul în care un astfel de proiect va fi implementat, va fi reamenajat şi reutilat parcul de locomotive cu motoare mai performante şi mai econome. Va fi  schimbat şi parcul de vagoane pentru pasageri cu destinaţie internaţională.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *