Doar 11 copii născuţi în 11 ani bisecţi?

Tereza Cazac împreună cu fiica sa, Anastasia, acum trei ani.
Tereza Cazac împreună cu fiica sa, Anastasia, acum trei ani.

Începînd cu anul 1968 şi pînă în 2008, în cei 11 ani bisecţi, la Ungheni s-au născut, pe data de 29 februarie, doar 11 copii: cinci băieţi şi şase fete.  Specialiştii de la Oficiul Stării Civile susţin că numărul acestora ar putea fi mult mai mare, doar că părinţii nu prea doresc să înregistreze în certificatul de naştere ziua de 29 februarie, întîlnită o dată la patru ani.
„Iniţial, şi eu am avut tentaţia să înregistrez ca dată de naştere a fetiţei mele, Anastasia, ziua de 1 martie, şi nu 29 februarie, cînd s-a născut de fapt”, ne-a spus Tereza Cazac din Ungheni. Ar fi fost mai comod şi pentru copil, şi pentru părinţi.
În foarte scurt timp însă s-a răzgîndit. „Reieşea că îmi mint copilul şi că el va trăi cu minciuna asta  toată viaţa”, a explicat dînsa, după care a subliniat: „Am lăsat aşa cum a dat Dumnezeu. Fiecare om îşi are ziua sa de naştere, îşi are ora sa de naştere”.
În fiecare an, familia Cazac sărbătoreşte ziua de naştere a Anastasiei începînd cu 28 februarie şi terminînd cu 1 martie. Este o zi de naştere deosebită şi frumoasă. „Pe noi nu ne incomodează această dată, de 29 februarie, chiar dacă este doar una la patru ani”, recunoaşte Tereza Cazac.
Dacă Anastasia va dori să-şi schimbe data naşterii, o va face cînd va creşte mare, sînt siguri părinţii ei. Pînă atunci însă mai este. În acest an, pe 29 februarie, ea va împlini 8 ani. Este o fetiţă obişnuită. Merge la şcoală, fiind elevă în clasa I (francofonă) la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni. Este  pasionată de dansurile populare. Cine ştie ce viitor o aşteaptă?  „Ce ţi-i scris, în frunte ţi-i pus”, zîmbeşte mama Anastasiei. Ştie că va avea motive suficiente de mîndrie.
Conform statisticilor, în lume există aproximativ 4 milioane de aniversaţi pe 29 februarie, sau 0,069 % din populaţia Terrei. În această zi s-au născut: compozitorul Gioacchino Rossini, inventatorul şi constructorul primului submarin, John Philip Holland, preşedintele Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, Gheorghe Duca.
La Ungheni, în anii bisecţi 1980, 1996 şi 2000 nu a fost ănregistrat nici un copil născut pe 29 februarie.
Natalia Junghietu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *