Mesager al Nisporeniului în lume. Acum – apreciat şi în Franţa

Ion Cârchelan alături de Ambasadorul Moldovei în Franţa, Oleg serebrian. 7 martie, Centrul expoziţional “Cite de l’Or”
Ion Cârchelan alături de Ambasadorul Moldovei în Franţa, Oleg serebrian. 7 martie, Centrul expoziţional “Cite de l’Or”

Pictorul nisporenean, Ion Cârchelan, şi-a vernisat o expoziţie în Franţa, în oraşul Saint-Amand Montrond. Evenimentul s-a produs la începutul lunii martie, într-o atmosferă absolut impresionantă, în prezenţa unor oficiali de marcă.
“Nu în fiecare zi Saint-Amandul are parte de o vizită a unui ambasador. Iată că miercuri, 7 martie, Oleg Serebrian, Ambasadorul Moldovei în Franţa, a venit aici pentru a saluta un artist plastic cunoscut în lumea întreagă şi prezent, în aceste zile, în Centrul expoziţional “Cite de l’Or”, cu o expoziţie de lucrări în acuarelă”, scria ziarul local “Le Berry Republicain” pe 9 martie curent. La eveniment a participat şi  primarul de Saint-Amand Montrond, Thierry Vincon.
Expoziţia respectivă a fost posibilă, graţie unei iniţiative comune a directoarei Anexei Nisporeni a Alianţei Franceze din Moldova, Raisa Andriuţă, şi a preşedintelui Asociaţiei “Berry – Moldavie”, cu care colaborează de ani buni, Fabrice Dubus. De notat că această iniţiativă a fost sprijinită de Ambasada Republicii Moldova în Franţa şi Alianţa Franceză din Moldova.
Francezii vor avea posibilitatea să admire cele 34 de lucrări expuse pînă la 22 aprilie. Potrivit Raisei Andriuţă, sînt tocmai ceea ce-şi doresc aceştia, pentru că au tangenţe cu impresionismul, curentul care a apărut în pictură anume în Franţa, la sîrşitul secolului al XIX-lea. .
Revenind la talentatul pictor nisporenean, Ion Cârchelan, vom menţiona că dînsul e mult mai celebru în străinătate decît la el acasă. “Există o vorbă: nici un profet nu este recunoscut în ţara sa. Acest lucru s-a întîmplat şi cu Ion Cârchelan, talentul său de acuarelist fiind recunoscut mai întîi în SUA”, notează publicaţia “Le Berry Republicain”.
Prima sa expoziţie personală a fost vernisată în anul 2002, în statul american Carolina de Nord. Au urmat apoi noi expoziţii personale în SUA – 9 la număr. Ion Cârchelan a fost prezent şi în numeroase expoziţii colective, ultima fiind organizată în Italia, în 2011.
Pentru anul viitor, plasticianul îşi propune, în premieră, vernisarea unei expoziţii personale la Chişinău.
De mai bine de 20 de ani, Ion Cârchelan este profesor la Şcoala de Arte Plastice din Nisporeni, de unde a pornit şi el cîndva în lumea miraculoasă a picturii.
Lucia Bacalu


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *