„Eu nu vreau să-i fugăresc, liceul rămîne liceu”

În ultimele săptămîni, nori negri s-au abătut asupra Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni, chiar dacă acesta, potrivit şefului Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, este un liceu privilegiat.
Se duc duscuţii interminabile, fiecare se dă cu părerea, cu presupusul. Noi venim cu date concrete şi cu informaţii din prima sursă.
Alexandru Ciuvaga, şeful Direcţiei Învăţămînt, Tineret şi Sport, a acceptat să vorbească pentru Expresul.com deschis şi fără echivocuri.  
Despre liceu
În primul rînd, clădirea Liceului „Vasile Alecsandri” a fost făcută pentru anumite chestii, dar nu pentru a educa copii în ea. E o cladire foarte bună, dar ea nu corespunde rigorilor unei instituţii de învăţămînt. La începutul anilor 90, era unul dintre puţinele edificii care au rămas libere după lichidarea regimului comunist. Atunci, sub euforia care domnea, s-a decis deschiderea aici a unui liceu, în locul fostului comitet raional al partidului comunist.
Instituţia nu are multe chestii care sînt specificate în regulamentul de activitate: o sală de sport,  cantină, ateliere şcolare. M-am săturat cît mă bombardează Centrul de sănătate publică. Suprafaţa  claselor nu corespunde standardelor, pentrru că nu sînt săli de clase, dar de raikom. Sigur, unele corespund, însă nu toate. Dar atunci cînd este vorba de un liceu, totul trebuie să corespundă. Aici însă totul este adaptat, ataşat şi lucrul acesta nu e normal.
Nici iluminarea nu-i bună. Este din spate. Iar un pedagog trebuie să se gîndească şi la lucrurile acestea, chiar dacă pînă acum nimeni nu a orbit, aşa cum spun unii. De ce trebuie să forţăm copilul să stea într-un loc care nu este pentru el?
Pentru mine nu e normal. Poate pentru director, ca să fumeze la colţul liceului, e normal. Nu e normal ca elevii să iasă direct în stradă. Ei trebuie să iasă direct în curte. Eu aşa am învăţat şi aşa percep o instituţie.
Copiii trebuie să înveţe într-o instituţie pentru copii, dar nu într-o instituţie pentru nomenclatura comunistă. Nu putem să mai adaptăm liceul, pentru că acolo totul e adaptat deja.
Despre director, demisia lui  şi numirea unui director interimar
De asta directorul nu e sur la cap: de alimentaţia copiilor pe dînsul nu l-a durut, nu l-a durut şcolarizarea copiilor, pentru că la dînsul veneau, el strîngea smîntîna, adică smîntînea oalele. Asta e realitatea şi nu avem de ce să ne ascundem. Celelalte licee învăţau copiii din clasa I şi faceau din toţi oameni buni, iar aici veneau numai cei buni. Nu-i învinuiesc pe ei. Să lucrezi cu un copil bun şi să ai rezultate mari e un lucru lăudabil.
Da, conform legislaţiei, Ion Chelaru avea dreptul să lucreze director pînă la 65 de ani. Dar el a venit, într-o bună zi, şi a adus cererea prin care solicita să fie transferat în funcţie de profesor de istorie, începînd cu ziua de 12 martie curent. Am acceptat-o şi am dus-o la minister. Dar cineva trebuie să administreze instituţia. Atunci ne-am gîndit la Lidia Covali, profesoară de istorie – să fie numită, prin ordinul ministrului, director interimar, pentru a nu supraîncărca programul directorului adjunct. Se va organiza un concurs, la care vor putea să participe toţi doritorii. Lidia Covali nu are nici o treabă, ea a aflat că va fi numită director interimar de la mine, la data de 12 martie.
Apropo, anul acestra este ultimul an cînd ministerul numeşte directorii. Începînd cu 1 ianuarie 2013,   Direcţia de învăţămînt va avea această responsabilitate.
Circulă zvonuri precum că l-aş fi demis pe Ion Chelaru. Dar cum aş putea să-l demit eu, dacă nu este prerogativa mea? Omul a scris cerere benevol, eu nu am făcut presiuni asupra lui şi nu aveam pentru ce să-l presez. Cu atît mai mult că el avea dreprul să lucreze în continuare. I-am propus să-i dau un număr mai mare de ore, pentru că este încă în forţă, dar el a refuzat.
Nu se întîmplă nimic ieşit din comun. E o schimbare de generaţii. Eu, spre exemplu, cînd va trebui să plec de la postul acesta, voi pleca cu capul sus şi cu un buchet de flori în mînă. Mă voi duce, ştiind că în urma mea vor rămîne alţi oameni care vor continua lucrul mai departe. Nu cred că-s de neînlocuit. Eu înţeleg că orice plecare e dureroasă, dar omul trebuie să se pregătească de aceasta.
Despre viitorul liceului
Eu am venit doar cu o idee: să permutăm Liceul „Vasile Alecsandri” în clădirea fostului gimnaziu-internat. M-am gîndit să găsim resurse ca s-o reparăm, să creăm condiţii pentru un liceu raional, ca aici să vină nu numai copiii de bani gata din oraşul Ungheni, dar să vină şi copiii buni din tot raionul, să aibă toate condiţiile de studii şi de trai. Instituţia are şi încălzire autonomă, ceea ce este bine. Dar nu am stabilit o dată exactă în care îi vom permuta acolo. Am venit doar cu o idee. Ne-am gîndit să luăm cloşca cu tot cu pui şi să-i mutăm în noul sediu. Denumirea, ştampila, mobilierul şi tot ce au ei, aparatele de la fizică, substanţele de la chimie şi calculatoarele de la informatică – totul absolut va fi transferat acolo. Se schimbă doar pereţii, dar şi aceştia vor fi reparaţi. Alături este Şcoala primară „Spiridon Vangheli”, iar liceul ar asigura continuitatea. Pentru acea zonă ar fi minunat. Acolo, în fostul gimnaziu-internat, avem 23 de săli de clasă care corespund rigorilor în ceea ce priveşte suprafaţa, 6 săli mici pentru grupele de limbi moderne. Pentru 500 de elevi e numai bine.
Eu nu vreau să-i fugăresc, liceul rămîne liceu. Pedagogii susţin că e departe. Nu înţeleg, cum e departe, dacă e centrul centrului oraşului? În plus, conform legislaţiei, fiecare clasă trebuie să numere peste 25 de copii. Dar la ei, la Liceul „Vasile Alecsandri” nu încap atîţia într-o clasă. De ce? Pentru că a fost raikom. Noi nu avem bani să cheltuim aiurea. Unde s-au mai văzut 33 de copii în două clase, pe cînd în alte licee sînt 34 de copii într-o singură clasă? Nu e normal şi trebuie să aducem lucruruile la normalitate. Toţi copii sînt egali. Şi eu pentru asta am să mă bat pînă în pînzele albe. Dacă va fi principialitatea atît de mare, ei sînt liberi să facă ce vor. Dar cînd va veni comisia de acreditare, eu am să mă dau într-o parte. Comisia poate să vină în orice moment, eu nu îi voi chema, ei doar vor anunţa cu ceva timp înainte. Nu cred că nouă de asta ne arde. Dar, mai devreme sau mai tîrziu, va veni rîndul acreditării şi Liceului „Vasile Alecsandri”, iar el niciodată nu va trece acreditarea în condiţiile actuale. Centrul sănătate publică mă va obliga să fac ceva şi eu atunci cu ce să-i scot de acolo, cu poliţia? Mă va obliga să închid liceul.
Despre pedagogi
Chiar m-a obijduit faptul că pedagogii se mirau cum să se ducă în şcoala-internat, de parcă aceasta ar fi fost un grajd. Ei vorbeau cu atîtea cuvinte murdare, iar asta m-a uimit: cum oare cei ce seamănă în inimile elevilor dragoste şi compasiune pentru acei copii necăjiţi care au stat între pereţii gimnaziului-internat şi pe care noi i-am reintegrat în familie, pot să vorbească aşa? Eu nu înţeleg elitismul acesta. De unde a apărut în Ungheni? Şcoala-internat nu mai există. Acolo este Centrul educaţional Ungheni, unde şi Şcoala sportivă raionala, şi Centrul de creaţie adună peste 300 copii, inclusiv de la Liceul „Vasile Alecsandri”.
Ei vor rămîne fără elevi dacă vor protesta în continuare pentru că noi vom crea nişte condiţii bune acolo. Pedagogii de la „Vasile Alecsandri” spun că nu au îngheţat în clădirea actuală. De ce atunci au micşorat durata orelor? Eu le-am permis, doar pentru că mi-a fost milă de copiii care suflau în mîini.
Despre elevi
Nimeni nu le şterge calificativul de cei mai deştepţi şi talentaţi copii. Eu nu înţreleg, clădirea e imaginea liceului sau oamenii dinăuntru? Dacă e clădirea, atunci mie mi-i milă de ei. Copiii de aici sînt influenţaţi, sînt manipulaţi.
Despre relaţiile cu primăria
Schimbarea sediului e doar o idee. Iar ideile trebuie gîndite, coapte pînă la capăt. Cum să împărţim pielea ursului, dacă acesta e încă în pădure? Cu primarul Alexandru Ambros urma să ne întîlnim, să discutăm. Clădirea, într-adevăr, e a primăriei, dar eu nu cred că nu vom ajunge la un numitor comun. Dacă, totuşi, primăria nu cedează, totul va rămîne pe vechi. Eu, de exemplu, nu vreau să mă împuşc cu nimeni. Este o idee pe care am expus-o şi cred că ar fi bună pentru mulţi, ca să nu spun pentru toţi. Ideea a venit de la mine, pentru că pe mine mă presează toate instanţele. Chiar, din acest motiv, am să scriu un demers la minister, la „finanţe”, la Centrul sănătate publică – să-mi dea un răspuns clar pe care să-l afişez pe perete. Iar mai departe să se ducă ei să se lămurească cu aceste instanţe.
Cine stă în umbră?
Se spune că partidele stau în umbră, că vrem să sărim din fotolii moi în alte fotolii şi mai moi. Dar mie o sută de ani nu-mi trebuie acele fotolii. Eu mă gîndesc la copii.
Cu ochii pe clădirea actuală a Liceului „Vasile Alecsandri”
Ar fi fost ideal să aducem în acest sediu tot Consiliul raional cu toate direcţiile sale, să aducem Compania Teritorială Asigurări Sociale, ca să nu fugă lumea în celălalt capăt al oraşului, sau secţia de paşapoarte. Ar fi fost bine ca omul, cînd vine aici, să găsesască toată şefia într-un singur loc.
Nouă ni-i bine şi în fotoliile noastre. Iar cabinetul lui Iurie Toma (preşedintele raionului) este foarte confortabil, eu des merg la el.
În concluzie
Toate chestiile astea mi se par că sînt ale unei băbuţe care vinde pătrunjel şi vorbeşte cu vecina de alături care vinde mărar.
Natalia Junghietu