Şah pe tabla politică din Ungheni: fosta echipă AMN a aderat la PAD
Sala de şedinţe a Primăriei Ungheni s-a dovedit a fi aproape neîncăpătoare pentru cei ce au venit la conferinţa Partidului Acţiunea Democratică (PAD) din 19 februarie curent. „Azi e mai bine decît ieri”, a declarat chiar în debut, liderul formaţiunii Mihai Godea.
Dînsul nu a pregetat să se refere la presiunile de ultimă oră, făcute asupra simpatizanţilor PAD. „Am privit regimul lui Voronin ca un rău absolut. Am avut curajul de a ne ridica împotriva acestuia. În 2009, am reuşit parcă să-l debarcăm. Nimeni nu credea atunci că regimul nou va fi unul şi mai opresiv”, a accentuat Mihai Godea, declarîndu-se totodată satisfăcut că la Ungheni „mai sînt oameni curajoşi”.
Dîsnul a atenţionat publicul că nu au existat teme de acasă pentru conferinţa din 19 februarie. Or, „schimbarea trebuie să înceapă nu de la centru, ci din regiuni”, iar la Ungheni, potrivit liderului PAD, „se întîmplă un lucru care merită admiraţie şi trebuie salutat”. Este vorba de aderarea fostei echipe AMN la PAD. „Venind aici, noi, întreaga echipă AMN, cu mici excepţii, vom face lucruri frumoase”, a dat asigurări Ion Harea, fost preşedinte al raionului Ungheni. În asentimentul dînsului s-au declarat şi alţi colegi de-ai săi.
Urmare a alegerilor ce au avut loc, preşedinte al Organizaţiei teritoriale Ungheni PAD a devenit Alexandru Lipcan, fost deputat şi lider local AMN. În calitate de vicepreşedinţi au fost aleşi: Gheorghe Primac, directorul Liceului „Gheorghe Asachi”, Ion Harea, consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi în relaţiile R.Moldova – judeţul Iaşi, Mihai Poia, profesor la Colegiul Agroindustrial Ungheni. „Noi, cei de la AMN am fost sinceri şi corecţi în acţiunile noastre. Dar am fost şi creduli. Am crezut într-un ideal, într-o fuziune care ne va face mai uniţi. Am greşit. Azi foarte mulţi ne spun: tare ne lipseşte AMN. PAD este noua noastră şansă”, a remarcat, la final, preşedintele proaspăt ales al organizaţiei Ungheni PAD.
Lucia Bacalu
Lasă un răspuns