Crăciunelul, floarea supranumită „Nu mă deranja”

craciunel
Există foarte puţine plante care înfloresc în anotimpul rece. Printre acestea se numără şi Epiphyllum truncatum sau, cum i se mai spune pe la noi – Crăciunelul, pentru că înfloreşte de Crăciun. Florile sale sînt fermecătoare, delicate şi graţioase, de culoare roşie, violetă, roz sau albă.
Crăciunelul este o specie de cactus (fără spini), originară din Brazilia. În România mai este cunoscută sub numele de „Nu mă deranja” –  de la faptul că planta îşi pierde bobocii dacă este mişcată în faza de formare şi creştere a lor.
Cum îngrijim Crăciunelul?
Nu este o plantă pretenţioasă. Necesită udare în tot timpul anului, mai abundant – în timpul înfloririi şi mai puţin – în perioada de repaus (august – octombrie). Între udări vom lăsa pămîntul să se usuce. Periodic, putem stropi şi frunzele, dar nu bobocii şi florile.
Crăciunelul stă foarte bine vara şi afară, dar nu direct sub razele puternice ale soarelui, ci în locuri mai umbrite. Se mută în interior prin luna octombrie: căldura din interior grăbeşte înflorirea.
Cînd încep să apară bobocii, aceştia fiind foarte fragili, Crăciunelul nu trebuie mişcat din locul în care-i amplasat.
Îi vom schimba pămîntul şi, eventual, ghiveciul cu unul mai mare, primăvara, la un an sau doi. Nu are nevoie în mod special de fertilizare, dar dacă alegem un îngrăşămînt, acesta trebuie să fie bogat în potasiu.
Înmulţirea
Epiphyllum truncatum (Crăciunelul) este uşor de înmulţit din fragmente de tulpină, operaţie care se face de preferinţă primăvara tîrziu sau la începutul verii. Se rupe un fragment de tulpină, care să conţină 2-3 internoduri şi se plantează într-un amestec de turbă cu nisip.
Dacă doriţi să ajutaţi planta să înflorească sigur pentru sărbătorile de Crăciun, atunci trebuie să-i reduceţi ziua. Cum? Cu 7-8 săptămîni înainte de Crăciun, acoperiţi Crăciunelul cu o cutie, începînd cu ora 16.00 pînă a doua zi spre ora 9.00.
Astfel, timp de o lună sau două, îl ajutaţi să-şi formeze bobocii florali care se vor desface anume atunci cînd vă doriţi cel mai mult.
În perioada de iarnă, pentru ca înflorirea să fie de durată şi coloritul florilor mai viu, plantele se menţin  la temperaturi de 12-14 grade C – ziua, şi 10-12 grade C – noaptea.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *