Vrei să adopţi un copil – învaţă

adopție, copil, familie, Ungheni
Imagine: adoptii.ro

De acum înainte, adopţia copiilor se va face mai greu, căci au fost înăsprite condiţiile de adopţie.  Familiile care vor dori să înfieze un copil vor trece printr-o serie de proceduri, prevăzute de o  lege ce a intrat recent în vigoare.
Potrivit ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, lipsa unui cadru legislativ care să reglementeze strict această procedură dădea temei pentru diferite speculaţii, iar pe alocuri şi abuzuri. Acelaşi lucru l-a declarat pentru “Expresul de Ungheni” şi Rodica Guţu, preşedintele AO “Poarta deschisă”, care, timp de nouă ani, a desfăşurat numeroase activităţi ce vizau adopţia atît la Ungheni, cît şi în Republica Moldova. “Au fost cazuri cînd unele familii, după ce adoptau un copil, îşi dădeau seama că nu-s pregătite pentru un asemenea pas şi renunţau la el”, a spus dînsa, menţionînd că mult prea uşor se făcea adopţia. Se uita că în joc e pusă soarta unui copil.
Acum, orice familie ce doreşte să înfieze un copil, va trebui să treacă anumite cursuri, să fie bine pregătită pentru educaţia unui copil. “Unii nu vor să înţeleagă că e nevoie de o asemenea şcoală, uită că la mijloc e un copil”, a mai spus Rodica Guţu, remarcînd că modificările făcute în ceea ce priveşte adopţia sînt binevenite.
Statul va duce şi o evidenţă mai strictă a copiilor adoptaţi. Potrivit datelor oficiale, în prezent, numărul familiilor din Moldova dispuse să adopte un copil depăşeşte de două ori numărul copiilor adoptabili.
Lucia Bacalu
 
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *