Odă agriculturii, odă vinului şi celor ce-l consumă cu cap

Tatăl său a fost ultimul „edinolicinik” din satul Corneşti. S-a opus din răsputeri colectivizării, trecînd prin încercări dintre cele mai dure. El a fost preşedinte de kolhoz. Este vorba de Tudor Brăguţă care, ani la rîndul a condus o gospodărie agricolă colectivă din Măgurele, apoi renumitul sovhoz-fabrică din Corneşti, „Codri”.
Nu regretă dispariţia colhozurilor. Regretă că agricultura se duce de rîpă. „Cu părere de rău, agricultura este condusă de oameni incompetenţi la ora actuală. Cei ce muncesc în acest domeniu au fost lăsaţi de izbelişte. Toate subvenţiile care se dau nimersec nu ştiu unde şi nu ştiu la cine. Noi, cei din agricultură, sîntem discriminaţi”, spune cu tristeţe. „Ştiţi care e deosebirea între mine, care am muncit 40 de ani în agricultură, şi cel care a stat în birouri toată viaţa? Lui i se plăteşte o pensie în valoare de 75% din salariu, iar mie –  de 35%”. De aceea, la cei 65 de ani pe care i-a împlinit chiar sîmbăta trecută, mai munceşte. „Nu spun nimănui ce pensie am, pentru că o să rîdă toată lumea. Dacă aş avea o pensie bună, nu aş mai lucra azi. Ar trebui să stau acum cu o undiţă pe malul unui lac, să prind un carp, să stau cu nepoţii. Da’ eu vin dimineaţa, la ora 7.00, în cîmp şi plec acasă la ora 21.00”.
Imediat însă îi dispare tristeţea şi faţa i se luminează, cînd începe a povesti despre plantaţiile de viţă-de-vie pe care le are în gestiune. Sînt 120 de hectare, unul lîngă unul, bine îngrijite şi care deja dau roadă bună. „Cred că nu există asemenea plantaţii în republică, darmite în raion”, spune.  A început lucrul asupra ei în anul 2003, chiar de la prima brazdă. Era un teren în pîrloagă. Cîndva,  au fost cotele corneştenilor, dar, pentru că se aflau la o distanţă de aproape zece kilometri, chiar lîngă satul Teşcureni, nimeni nu a avut posibilitatea să le îngrijească. Atunci cînd a apărut un cumpărător – SRl „Agro-audit”, cu sediul la Chişinău – le-au vîndut fără nici un regret. Tudor Brăguţă era şi continuă să fie angajatul întreprinderii respective, îndeplinind funcţia de şef de sector.
Benefiiciile sînt evidente, spune dînsul. Au fost deschise 75 de locuri de muncă, iar oamenii primesc salariul regulat, fără întărzieri. Nimeni nu munceşte la negru. „Avem 40 hectare de Shardone, din care iese un vin extraordinar. Ne-au vizitat vinificatori francezi şi au rămas uimiţi de acest sector al nostru. Avem Aligote – 25 ha, avem Feteasca regală – 17 ha, avem Muscat Ottonel – 20 ha”, povesteşte. Pe la 15 septembrie va începe recoltarea Muscat-ului. Se aşteaptă o roadă de 8-10 tone la hectar. „Să fi fost pe vremea lui Brejnev, pentru o asemenea roadă primeam titilul de erou al muncii socialiste”, zîmbeşte.
Apropo, în acest an, este pentru prima oară cînd sînt recoltaţi, de pe plantaţiile din preajma satului Teşcureni, strugurii de Muscat. „Se vor face vinuri ca pe vremuri”, spune Tudor Brăguţă cu un pic de nostalgie în glas, după care declară absolut oficial: „Îmi pare foarte rău că viticultura, care poate aduce venituri mari ţării, iar oamenilor locuri de muncă, este lăsată uitării. Am trecut la culturile de cîmp, dar acestea-s pentru consum intern. Noi aproape că nu exportăm. Iar ţara care nu exportă dă faliment”.
Referindu-se la consumul de vin în Republica Moldova, dînsul a subliniat: „Am  65 de ani şi le spun tuturor să bea atîta vin cît a băut Tudor Brăguţă. Eu nu fac exces, dar un pahar de vin bun, natural, îl beau zilnic, înainte de masă sau cînd îmi vin prietenii. Le spun şi tinerilor ce stau prin baruri: beţi un vin bun, dacă vreţi să fiţi bărbaţi la casă”.
După o mică pauză, face o incursiune în istorie: „Ce s-a întîmplat acum? O mulţime de beţivi, beau orice le iese în cale. Unde a dispărut tradiţia seculară a moldovenilor de a bea un pahar de vin bun? Dacă era vorba de tărie, luau cîte un degetar. Vinul îl beau cu paharul mic, nu cu „stakanele” cu brîu, ca acum. Aduceau vin în burlui, mîncau sărmăluţe, jumere, miez de nucă şi trăiau 90 de ani moldovenii noştri. Acum, toate spitalele-s pline cu bolnavi de ciroză. Pentru că se bea rachiu, şi acela de cea mai proastă calitate”. Regretă că ne merge vestea de ţară cu cei mai mulţi beţivi. „Nu sînterm cei mai beţivi. Ni s-a făcut antireclamă, ca să ne distrugă ramura. Nimeni nu are nevoie de noi”, conchide.
Îl întreb cum vede agricultura peste 20 de ani? Zîmbeşte şmecher şi face o remarcă: „Să dea Dumnezeu să ajung.  Dar cred că ajung”. Apoi, devine serios şi spune: „Să nu credeţi că sînt nostalgic. Dar întreprinderea pe care o conduceam la începutul anilor 90 dădea producţie cît dă acum tot raionul Ungheni. Obţineam 7 mii de tone de struguri, 3000-4000 tone de fructe, 1200 tone de lapte, 1000 tone de legume şi 300 tone de carne. În anii 90! De atunci au trecut 20 de ani şi ce avem?”.
Care e soluţia? „Oameni cu carte trebuie să vină la conducere, inclusiv a raionului, oameni care plîng pentru poporul acesta, care îşi iubesc poporul”, e de părere Tudor Brăguţă, care a cochetat ani buni şi cu politica.
Lucia Bacalu