Despre oraşul Ungheni – peste ocean

Ungheni, oraș, înfrățire, Mankato
Imagine:shawlundquist.com

Autorităţile Ungheniului ar putea semna în curînd un nou acord de colaborare şi fraternitate cu  un oraş din SUA. Potrivit site-ului mankatofreepress.com, administraţia oraşului Mankato din statul Minnisota a pus în discuţie o eventuală înfrăţire. “Pat Hendges, administratorul oraşului, a anunţat consiliul local despre această iniţiativă, subliniind că un asemenea pas nu va implica nici un cost”, scrie site-ul respectiv.
De notat că iniţiativa aparţine unei unghenence care-şi face studiile în prezent la Universitatea de Stat din Minnisota. Este vorba de Liliana Tincu, fostă angajată a Consiliului raional Ungheni. Cele două oraşe au multe în comun: ambele au acelaşi număr de populaţie, ambele sînt centre regionale.
Primarul de Ungheni, Alexandru Ambros, a salutat iniţiativa, menţionînd că orice acord de înfrăţire este un pas înainte în promovarea imaginii oraşului Ungheni în lume.
Ungheniul mai are semnat un acord de colaborare cu un oraş american – Winston Salem din Carolina de Nord. Graţie acestuia, anual, copiii ungheneni participă la un important concurs de desene din SUA. Graţie aceluiaşi acord, acum cîţiva ani, numeroase persoane cu dizabilităţi din Ungheni au beneficiat de scaune cu rotile, dar şi de alte ajutoare.
La finele lunii august, consiliul local din Mankato ar trebui să ia decizia finală: dacă se înfrăţeşte sau ba cu Ungheniul. Pînă în prezent, Mankato are semnat doar un singur acord de fraternitate, iar Ungheniul – şase.
 
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *