Aurica Varvariuc: „Vreau să trag o linie şi să încep o filă nouă, în condiţii de calm şi colaborare”

De patru ori a fost eliberată din funcţia de şefă a Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei şi de tot atîtea ori a fost restabilită. Colectivul însă nu o doreşte şi ameninţă cu proteste.
Am găsit-o într-un birou din Consiliul raional. Stătea calmă, la o masă. Recunosc, aveam temeri că va refuza să discute, că îmi va spune să părăsesc biroul. Nimic din acestea nu s-au întîmplat. A acceptat imediat să ne acorde un interviu, fiind gata să răspundă la orice întrebare.
Doamnă Varvariuc, iată că aţi fost restabilită din nou în funcţie. Colectivul însă nu vă doreşte.
Eu am tăcut patru ani de zile. Nu am dorit, în calitate de conducător, să-mi expun părerea faţă de acţiunile colectivului cu care am activat. E foarte neplăcut să ieşi cu un protest împotriva oamenilor cu care ai muncit. Colectivul e ca o familie, de aceea m-am abţinut de la interviuri, de la declaraţii. Dar cred că a venit timpul să spun adevărul.
Şi care este adevărul?
La 26 iulie 2011, prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni, am fost restabilită în funcţia de şefă a Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei. Din moment ce există o hotărîre judecătorească, toată lumea trebuie să se conformeze, căci o hotărîre de judecată nu se discută, ci se execută. Pe 26 iulie, am prezentat decizia conducerii raionului. Nu a fost nici o  problemă. Preşedintele raionului, Iurie Toma, mi-a zis: „Doamnă Varvariuc, dumneavoastră veţi fi în funcţie, aşa cum cere legea”. Chiar a doua zi m-am prezentat la serviciu. Mi-a fost oferit un birou, nu al conducătorului, pentru că Tudor Rădeanu era în concediu de boală. Am stat acolo unde mi s-a propus. Nu am pretins mari comodităţi. Dar, practic, am stat, nu am luat nimic în primire. Am studiat, am mai citit Monitorul oficial. Pe 28 iulie, cînd am venit din nou la serviciu, mi-am întîlnit colegii afară. I-am salutat foarte elegant, i-am întrebat de ce nu sînt în birou? Toţi tăceau. Adjunctul, Constantin Potlog, mi-a spus: „Doamnă Varvariuc, colectivul este împotrivă ca dumneavoastră să activaţi alături de noi şi nu vă vom deschide uşa ca să intraţi în sediu”. Uşa, într-adevăr, era încuiată. Ca să nu  se facă mare zarvă, am revenit la Consiliul raional. Am înţeles, din cuvintele domnului Potlog, că eu stresez colectivul. Pentru ca să nu mai fie stresat, iată că mă aflu în acest birou al Consiliului raional. Azi deja e 3 august. Stau şi aştept cum se va rezolva problema.
Cum planificaţi să reveniţi la locul de muncă?
Nu pot planifica acum nimic, pînă nu se va clarifica situaţia. Colectivul este bun. Eu cred că sînt nişte persoane care-i influenţează pe aceşti oameni, dorind, de fapt, să-şi menţină funcţiile lor. Astfel, recurg pînă şi la ilegalităţi. Să ştiţi că nu tot colectivul este împotriva mea. Nu sînt omul care să mă laud, dar trebuie să spun că am făcut foarte multe pentru ei. În 2003, cînd am preluat instituţia, era într-o situaţie deplorabilă. Lucrătorii aveau nişte condiţii de muncă extrem de grele. Nu aveau  nici căldură, nici apă, podurile curgeau; cînd ploua, trebuia să pună vase, ca să nu curgă apa pe mese. Era un singur aparat de calcul. În rest, se lucra cu socotelniţe (abacuri).   Sincer să vă spun, îmi era ruşine cînd intra cineva în sediu. Era mizerabil, era urît. Atunci mi-am pus scopul să le creez angajaţilor condiţii  bune de muncă. Am reuşit. Am lucrat împreună cu tot colectivul. Oamenii m-au înţeles imediat, au înţeles că aşa nu se mai poate munci. Am început să achiziţionăm echipamentul necesar, am adus căldură, apă… Am creat condiţii foarte bune, mai ales că în colectiv erau numai femei şi să stai toată iarna în frig este inadmisibil. Ele au stat în  frig ani buni – pe atunci era conducător Tudor Rădeanu… Parcă totul mergea normal.
Ce s-a întîmplat, totuşi, între timp?
În 2007, după alegerile locale, situaţia s-a schimbat. Presupun că cineva a pregătit colectivul  împotriva mea. O dată ce s-a schimbat conducerea, fiecare a început să se teamă că va fi presat, căci aşteptau schimbări şi în asistenţa socială. Posibil că ei s-au conformat celor spuse de alţi conducători. Au început să lupte împotriva mea, cerînd să fiu eliberată.
Foştii dumneavoastră subalterni susţin însă că le adresaţi cuvinte urîte, că îi ameninţaţi.
Vreau să spun că niciodată nu am vorbit urît în adresa lucrătorilor. Eu sînt pedagog, profesoară de istorie. Niciodată în limbajul meu nu folosesc cuvinte urîte. Niciodată. Oamenii pot spune multe şi să inventeze foarte multe. Trebuie să spună ceva, mai ales dacă nu vrei să-l accepţi pe cineva în calitate de conducător. Trebuie să-l ponegreşti, ca tu să ieşi curat.
Chiar niciodată nu s-a întîmplat să aveţi conflicte, să mai ridicaţi glasul la cineva?
Pe parcursul anilor, sigur, nu poate fi totul ideal în colectiv. Mai există careva încălcăcri, careva pedepse. Recunosc, eu sînt foarte exigentă. La mine ora este oră: la oră ai venit, la oră ai plecat. Există fişa postului, fii bun şi lucrează conform acesteia. Munceşte, vino cu  propuneri, cu obiecţii.  Sigur, multora nu le place lucrul acesta. Normal, fiecare poate ar mai vrea să tragă pe undeva chiulul. La mine nu ai cînd să tragi chiulul. Toată ziua trebuie să fii în activitate, repejor şi activ. Acesta e caracterul meu, îmi place să lucrez cu oameni energici, care ştiu să execute corect ceea ce i-am spus. Fiecare conducător are stilul său de activitate, energia lui. Poate undeva eram prea severă, dar nu ceream ceva supraomenesc. Ceream ceea ce trebuia de făcut. Aşa sînt eu, aşa sînt formată, aşa am fost educată.
Aţi luptat patru ani. Ce aţi obţinut?
Am fost eliberată din servicu de patru ori. La 2 august 2007, am fost eliberată pentru prima dată, fiind restabilită, prin decizie judecătorească, la 29 ianuarie 2008. În aceeaşi zi, printr-o decizie a Consiliului raional, am fost eliberată din nou. Am mers din nou în  instanţa de judecată. Astfel, la 26 decembrie 2008, am fost din nou restabilită. În aceeaşi zi, iarăşi am fost eliberată prin decizia Consiliului raional. Iarăşi am mers în judecată, iarăşi am fost restabilită – la 23 iulie 2009, fiind, în aceeaşi zi, din nou eliberată prin decizia Consiliului raional. Nu am renunţat şi m-am adresat din nou în judecată. A durat doi ani, pînă cînd, la 26 iulie 2011, am fost restabilită din nou.
Vi se vor achita salariile?
Pînă la data de 23 iulie 2009 eu am primit tot salariul. Nu era nici o problemă cu finanţele. Ei achitau foarte activ, bine, frumos, dar nu se gîndeau că sînt, practic, doi directori ai Direcţiei Asistenţă  Socială şi Protecţia Familiei şi că se cheltuie în van banii contribuabililor. A fost partea cea mai proastă în toată această istorie. Cineva trebuia să-şi pună întrebarea: de ce li se plăteşte salariul la două persoane, şi nu la una? Nimeni nu s-a gîndit la asta. Fosta conducere a raionului accepta liniştit deciziile Consiliului, spunea că Varvariuc este rea. Iată că am ajuns la momentul cînd iarăşi ei trebuie să-mi achite salariul pentru doi ani.
Cît timp va mai dura aflarea dumneavoastră în acest oficiu din Consiliul raional?
Şi eu mi-am pus această întrebare. Mă sufoc, pentru că îmi place să fiu în activitate. Vom vedea ce va decide Consiliul raional, deşi există o decizie judecătorească şi, logic, eu ar fi trebuit să fiu acum în biroul meu de la Direcţie şi să activez. Cred că, pînă la urmă, vom găsi limbaj comun şi cu colectivul, şi cu actuala conducere a raionului, şi cu Tudor Rădeanu. Ne vom aşeza împreună la masă şi vom discuta la normal. Cred că lucruile se vor limpezi, situaţia se va normaliza. Poate am greşit şi eu, mă voi strădui să depăşim neînţelegerile. Nu avem nimic de împărţit decît să muncim pentru oameni, să calmăm spiritele, ca să nu să se mai repete asemenea situaţii.
În cazul în care reveniţi la locul de muncă, ce se va întîmpla cu cei ce au mers împotriva dumneavoastră?  Vor avea de suferit?
Nu. Ei îmi ştiu caracterul destul de bine: acum pot să le fac observaţie, iar peste cinci minute să stau alături de ei şi să-i consolez. Nu are rost să ne amintim de ceea ce a fost şi să ne învinuim reciproc. Eu m-am săturat. Vreau să trag o linie şi să încep o filă nouă, în condiţii de calm şi colaborare. Multe am înţeles în perioada aceasta, a fost o experienţă amară. Am şi eu familie şi vreau s-o hrănesc. Am două fete, studente la Universitatea de  Medicină, nu este uşor. Sper să mă înţeleg cu acest colectiv care pînă acum nu m-a dorit. Eu am luptat patru ani ca să demonstrez că sînt corectă şi că ceea ce mi-am pus în sarcină pot obţine. Faptul că am cîştigat procesele de judecată demonstrează că sînt o femeie puternică, căci nu fiecare ar fi putut rezista. Eu am reuşit fără nici un ajutor din partea cuiva. Dacă a fost nevoie se merg de 20 de ori în judecată, de 20 de ori am mers. Voi rezista şi de acum înainte. În plus, îi voi putea susţine şi pe colegi, ca să putem rezolva împreună toate problemele.
Ina Landa