Calea spre independenţă | A pus un fir de nisip la temeila istoriei Moldovei. De atunci trăieşte şi gîndeşte altfel

Avea aproape 18 ani, cînd s-a înrolat în primele rînduri ale mişcării de renaştere naţională. Este vorba despre Violeta Petre, în prezent directoarea Centrului de Resurse şi Atragere a Investiţiilor din cadrul Consiliului raional Ungheni.
Era la început de cale. Studia, în limba rusă, la Institutul politehnic, actualmente Universitatea Tehnică din Moldova, la facultatea de economie. La Chişinău începuse mişcarea de renaştere naţională. Nu a putut să stea într-o parte. Mergea, împreună cu alţi colegi, la Teatrul de vară, unde se aduna cenaclul „Alexei Mateevici”. Chiar dacă în jur mişunau agenţi ai securităţii, se urcau pe un gard înalt din piatră şi cîntau cîntece patriotice. Învăţase repede şi „Cînd a fost să moară Ştefan”, şi „Limba noastră-i o comoară”, cîntece interzise pe atunci. Era şi acesta un act de eroism.
„Nu aş fi putut sta deoparte niciodată. Acum ştiu că am pus şi eu o pietricică sau un fir de nisip la temelia istoriei ţării noastre”, spune cu mîndrie Violeta Petre. Crede că anume acele evenimente au făcut-o să-şi schimbe opţiunile. În sufletul ei se declanşase o luptă interioară, nu-şi mai dorea să studieze în limba rusă. În următorul an era deja studentă la Facultatea de filologie română. „Am înţeles că aici se vorbeşte pur româneşte şi aici mă simţeam în apele mele”, accentuează dînsa. Era însetată de limba română. Mergea la rudele din România şi aducea cărţi în română. Îi plăcea să citească despre toate şi despre toţi doar în română. A învăţat poezia lui George Coşbuc „Decebal către popor” şi o recita la toate cenaclurile. În scurt timp, se formase şi la Ungheni un cenaclu similar celui din Chişinău – „Mihai Eminescu”. „Aşa am făcut primii paşi spre renaşterea naţională: recitînd poezii şi cîntînd cîntece patriotice”, face o remarcă Violeta Petre.
Îşi aminteşte aevea ziua de 27 august 1991. După ce au votat Declaraţia cu privire la Independenţă, parlamentarii au ieşit în faţa poporului. „Eram foarte fericiţi, plîngeam de bucurie, ne îmbrăţişăm cu toţii, cunoscuţi şi necunoscuţi. Marea Adunare Naţională a fost o biruinţă”, spune Violeta Petre.
Nu s-a oprit aici. S-a oferit voluntar pentru a-i învăţa „limba moldovenească cu grafie latină” pe colegii săi, vorbitori de limba rusă de la grădiniţa în care lucra. „Multe din acţiunile de atunci i-ar putea părea acum cuiva naive. Cu 20 de ani în urmă însă era un act de eroism. Mi-aş fi dorit mult ca ceea ce am obţinut atunci să fi avut continuitate”, spune dînsa.
Acele vremuri au fost pline de entuziasm, cu o doză de primejdie, dar şi de aventură. „Nu puteam să stau deoparte. Tot timpul am fost în centrul evenimentelor. Poate de aceea acum mă cuprinde nostalgia”, a recunoscut Violeta Petre.
Se simte mîndră că a fost nu doar martor, ci şi făuritor de istorie. Peste ani, va avea ce povesti copiilor şi nepoţilor săi.
„În principiu, tot ce ne-am propus atunci au reuşit. Independenţa a fost obţinută”, afirmă dînsa. Acum, pentru a merge mai departe, trebuie găsite alte căi, ca ţara să se modernizeze. Unde mai pui că deja există şi o vastă experienţă şi… minte. „E timpul să ne modernizăm, să ne adaptăm la noile realităţi. Cred că noua conducere poate s-o facă. Eu văd că o face deja”, a menţionat Violeta Petre, după care a concluzionat: „A fost o experienţă bună, m-am învăţat să trăiesc şi să gîndesc altfel”.
Natalia Chiosa