Poet în chirurgie, iar în literatură – chirurg

Vladimir Halipli, poet, chirurg, carte, Ungheni, bibliotecăA venit la întîlnirea cu cititorii ungheneni direct din sala de operaţie. De 35 de ani, este medic-chirurg la spitalul din Criuleni. De mai bine de 20 de ani scrie, reuşind să editeze cîteva volume de proză şi poezie. Chiar dacă nu este membru al Uniunii scriitorilor, confraţii săi de condei dau cele mai înalte aprecieri lucrărilor sale.
Este vorba de Vladimir Halipli, originar din satul Floriţoaia Nouă. „Eu sînt poet în chirurgie, iar în literatură sînt chirurg”, a remarcat dînsul la întîlnirea cu publicul unghenean, organizată pe 15 iulie la Biblioteca „Dimitrie Cantemir” din Ungheni. Această întîlnire a fost prilejuită de lansarea cărţii sale „Raiul suferinţelor iubirii”.
„Este o carte, la care poţi să revii mereu şi să descoperi, de fiecare dată, ceva nou. Doar dintr-o mare dragoste poţi scrie asemenea lucrări”, avea să remarce Larisa Ungureanu, doctor în arte teatrale, prezentă şi ea la eveniment.
Autorul cărţii a menţionat, la rîndul său, că „dacă nu cunoşti viaţa în ansamblu, nu ai ce scrie”. Iar el a cunoscut-o cu vîrf şi îndesat. A fost cel de-al 11-lea copil în familie. Unicul întreţinător al familiei era tata, care avea un salariu lunar de… 50 de ruble. „Ne-a crescut pe toţi, aveam vacă, oi. Acum s-a schimbat ceva, din moment ce banul a pus stăpînire pe imaginaţia noastră în detrimentul instinctelor şi al raţiunii. Mamele îşi abandonează copiii la o vîrstă fragedă, iar copiii îşi abandonează prin aziluri părinţii în ultimii lor ani de viaţă. E cea mai mare tragedie a societăţii în care trăim”, spunea Vladimir Halipli înt-run interviu acordar ziarului „Zurnal de Chişinău” cu cîteva luni în urmă.
A absolvit Universitatea de medicină şi Farmacie din Chişinău. După ce a devenit chirurg, a decis să-şi continue studiile. De data aceasta, la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova. În 1993, a publicat cartea de poezii „Marele Rob”, fiind îndrumat de regretatul scriitor Gheorghe Vodă. În ultimii ani, publică două romane: „Apostolul iubirii” şi „Raiul suferinţelor iubirii”. Ambele pot fi găsite în bibliotecile din Ungheni.
La întîlnirea din 15 iulie, printre potenţialii săi cititori s-a regăsit şi preşedintele în exerciţiu al raionului, Ion Harea. Dînsul a menţionat că i-a cunoscut foarte bine pe părinţii autorului, oameni harnici şi cumsecade, că a jucat chiar şi la nunta lui Vladimir Halipli şi că e bucuros să fie prezent la un asemenea eveniment.
Victoria Bernic, directoarea bibliotecii, i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu rateze ocazia să dialogheze cu autorul, căci numai astfel vor putea fi mai aproape de cartea sa. A urmat o sesiune de autografe, iar prima carte cu autograf i-a fost înmînată preşedintelui raionului.
Ina Landa
 


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *