CONFUZIE ELECTORALĂ la Condrăteşti. Un democrat în locul unui liberal-democrat

confuzie electorala condratesti ion bodrug
Imagine: europalibera.org

Alegerile din satul Condrăteşti, raionul Ungheni, au devenit interesante opiniei publice anume prin faptul că acolo, în primul tur de scrutin, au candidat trei persoane cu acelaşi nume, din partea a trei formaţiuni diferite (PLDM, PL şi PD) – Ion Bodrug. Şi de această dată, atenţia pleacă tot la Condrăteşti, unde a avut loc o CONFUZIE ELECTORALĂ, tot din cauza aceluiaşi nume.
Mai multe persoane din localitatea respectivă ne-au telefonat la redacţie şi ne-au spus că buletinele de vot au fost întocmite incorect: în loc de candidatul PLDM la funcţia de primar, Ion Bodrug, este scris candidatul PD, Ion Bodrug.
Contactat de TIMPUL, preşedintele Consiliului Electoral de Circumscripţie din localitate, Tudor Buruiană, a declarat că nu ştie unde s-a produs eroarea. „Trăsnaia e făcută. Acum ne gândim cine a făcut-o. Fostul primar, împreună cu secretara au întocmit buletinul şi l-au trimis la Consiliul Electoral de nivelul doi”, a spus T. Buruiană. „Slavă Domnului că oamenii ştiu pe cine votează”, a precizat preşedintele Consiliului Electoral de circumscripţie Condrăteşti.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, ne-a spus că e la curent cu cazul respectiv: „Noi examinăm situaţia. Oricum, votarea acolo derulează în ordinea stabilită. deja după închiderea birourilor vom vedea ce facem mai departe… Avem două soluţii: fie vom organiza votarea repetată, fie vom accepta situaţia aşa cum a fost ea”. Întrebat de noi cum poate fi pedepsit cel care a admis greşeala, în cazul în care va fi identificat, Ciocan a răspuns că „cel mai grav ce poate fi e să suporte cheltuielile”.
Menţionăm că în Condrăteşti, raionul Ungheni, alegătorii au de ales, în turul doi, dintre Ion Bodrug (PLDM) şi Gheorghe Busuioc (candidat independent).
Sursa: Timpul.md (N.G.)


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *