Valeriu Lazăr în vizită la fabrica de huse pentru automobile "Lear Corporation" din Ungheni


Lear Corporation, Ungheni, Valeriu Lazăr, vizită, ZEL
Imagine:point.md

Problemele cu care se confruntă şi posibilitatea deschiderii unei noi fabrici a corporaţiei americane Lear în Moldova au fost examinate în cadrul unei întrevederi a vicepremierului Valeriu Lazăr cu vicepreședintele pentru Europa a „Lear Corpration”, Oscar F. Dominguez.
„Lear Corporation” a deschis anul trecut o fabrică de producere a huselor pentru scaune de automobile în Zona Economică Liberă din Ungheni, în Republica Moldova, având în prezent circa 1240 de angajaţi. Proiectul este desfăşurat sub patronajul Ministerului Economiei, această vizită a vicepremierului Valeriu Lazăr,  înscriindu-se în activitatăţile de acordare a suportului administrativ şi informaţional producătorilor industriali din ţară.
Reprezentanții „Lear Corporation” au prezentat o listă de probleme cu care se confruntă compania, în special în administrarea vamală, dar şi ce ţin de obţinerea vizelor şi a permiselor de muncă pentru cetăţeni străini pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, Oscar Dominguez a cerut informații privind locațiile potrivite din punct de vedere al infrastructurii, dar şi a situației demografice, pentru deschiderea unei noi uzine de anvergura companiei transnaționale.
Vicepremierul,  Valeriu Lazăr a promis că va convoca săptămâna viitoare grupul de lucru pentru eliminarea barierelor tarifare şi netarifare în calea comerțului, care să fie dedicată administrării regimurilor vamale aplicate în Zonele Economice Libere. ”Vom invita la această ședință atât membrii grupului de lucru, cât şi administratorii Zonelor şi reprezentanții rezidenților. Moldova s-a angajat, la aderarea la OMC şi mai târziu,  în fața Uniunii Europene, să elimine barierele tarifare şi netarifare în comerț. Moldova este în vizorul multor companii transnaționale acum şi suntem conştienţi de concurenţa în care suntem cu alte ţări din regiune pentru delocalizarea producţiei din Occident. De aceea, Ministerul Economiei va promova cu insistenţă reforma regulatorie, care să facă viaţa investitorilor comfortabilă în Republica Moldova şi drept urmare să creăm noi locuri de muncă cu salarii competitive”, a declarat Valeriu Lazăr.
„Politica industrială pe care o promovăm este să valorificăm pe deplin potenţialul celor 7 zone economice libere, a Portului internaţional liber de la Giurgiuleşti şi a Aeroportului internaţional liber de la Mărculeşti. O alternativă acestor instrumente de reindustrializare a ţării, care să permită trecerea la un model economic bazat pe investiţii şi export, sunt şi parcurile industriale, cu un regim quasi-similar”, a mai declarat Valeriu Lazăr. El a precizat că au fost elaborate şi 9 studii de fezabilitate pentru crearea parcurilor industriale, toate aceste informaţii urmând a fi puse la dispoziţia companiei americane pentru selectarea unei locaţii potrivite de producţie.
Din 2010, „Lear Corporation” a plătit taxe și impozite la bugetul de stat de peste 13 milioane de lei.
Sursa: point.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *