Statul va împrumuta grîu brutăriilor pînă în toamnă


grîu, brutării, rezerva de stat,
Imagine: Observator

O cantitate de 2300 tone de grîu din rezerva de stat va fi împrumutată brutăriilor pînă la 1  septembrie 2011, la roada nouă. O hotărîre în acest sens a fost aprobată, la începutul lunii mai, de Cabinetul de Miniştri.
Vasile Bumacov, ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, a menţionat, în şedinţă, că această acţiune va permite menţinerea preţurilor stabile la pîine pe piaţa internă. Totodată, rezerva de grîu trebuie împrospătată periodic, a specificat ministrul.
Grîul alimentar va fi transmis brutăriilor din ţară cu titlu de împrumut, care vor fi obligate să utilizeze cerealele primite strict pentru asigurarea populaţiei cu produse de panificaţie. Beneficiarii vor restitui cerealele în rezerva de stat în termen de 4 luni de la data recepţionării. Grîul va fi direcţionat întreprinderilor de panificaţie din 5 raioane: Cantemir, Cahul, Floreşti, Ungheni şi Şoldăneşti.
La 1 aprilie, disponibilul de grîu alimentar pe piaţa internă constituia circa 87 mii de tone, necesitatea fiind de 97 mii de tone. Circa 3-5 mii de tone de făină se importă lunar din Ucraina, iar în jur de 2,5 mii de tone se exportă în România. În ultima lună, preţul la grîu pe piaţa internă a crescut de la 3300 de lei pentru o tonă pînă la 3600 de lei per tonă, iar preţul de import al făinii s-a majorat de la 315 pînă la 440 dolari americani pentru o tonă.
Sursa: Angela Creţu, Observator


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *