Comuna Hîrceşti a trăit o clipă cu adevărat siderală

Clipa Siderală, Hîrceşti, copii, gimnazii, licee, festivalTimp de trei zile, pădurea din satul Veveriţa a răsunat de glasuri de copii. Sute de elevi ai gimanziilor şi liceelor din republică s-au adunat la Festivalul prieteniei, artei şi olimpismului „Clipa Siderală”, ediţia a XXI-a. Cu toţii au trăit zile de neuitat.
Cele 15 echipe prezente la festival au luat parte şi la un variat program de competiţii. Potrivit Silviei Brăduţan, manager al Fundaţiei de binefacere pentru copii „Clipa Siderală”, acest festival se desfăşoară pentru prima dată în raionul Ungheni, pe teritoriul comunei Hîrceşti. „Este un loc extrem de pitoresc”, a menţionat dînsa la închiderea festivalului, pe 6 mai.
Locul desfăşurării activităţii nu a fost ales întîmplător. „ Atunci cînd a venit ideea de a organiza acest festival, ne-am zis că el trebuie să fie la Ungheni, în Capitala Tineretului 2011”, a remarcat Ion Harea, preşedintele raionului.
Deşi timpul a fost cam răcoros, copiii nu au simţit frigul de afară. Ei au fost activi, implicîndu-se cu multă curiozitate şi plăcere în diversele probe prevăzute de concurs. „ Pentru mine este o bucurie enormă, căci s-au adunat aici copii din toate colţurile republicii. Dar cea mai mare mîndrie a mea este că la festival au participat 7 echipe din raionul Ungheni, 5 fiind din zona Culei”, a menţionat Vasile Bodrug, primarul comunei Hîrceşti.
Cupa transmisibilă în categoria: gimnazii-internat a plecat în acest an la Făleşti. De notat că pentru ea au luptat şase echipe: din Leova, Făleşti, Ungheni, Cărpineni, Drochia şi Căzăneşti. Între gimnazii şi licee, pe locul I s-au clasat gazdele – echipa din Hîrceşti.
La Festivalul prieteniei, artei şi sportului „Clipa Siderală” nu a rămas nici un copil nemenţionat. Organizatorii au avut grijă ca fiecare participant să se întoarcă acasă nu doar cu amintiri frumoase, dar şi cu multe premii, diplome şi cadouri.
Tot la 6 mai, în comuna Hîrceşti a avut loc şi deschiderea sezonului sportiv 2011. Sărbătoarea „Ziua Sportivului” pentru întreg raionul Ungheni se va desfăşura la 22 mai.
Ina Landa


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *