FOTO | Cînepă în borcane cu jumere şi ţigări în rezervorul pentru combustibil

La pista de control „ieşire autoturisme din Republica Moldova ” a punctului de trecere Sculeni, pentru efectuarea controlului mixt grăniceri-vamă s-a prezentat un autoturism de model „Ford Mondeo”, înmatriculat în Cluj, condus de către un cetăţean originar din Republica Moldova.
În calitate de pasageri călătoreau mai multe persoane. La controlul specific conducătorul auto şi ceilalţi călători au declarat verbal doar obiecte de uz personal, menţionînd că nu au nimic ascuns sau nedeclarat în autoturism.
În urma verificărilor bagajelor de mînă ale unuia din călători, a fost depistată o substanţă de origine vegetală de culoare verde – brună în stare fărîmiţată, în mai multe locuri:
– în buzunarul lateral al genţii într-o pungă de polietilenă sigilată, împreună cu alte lucruri personale;
– în 2 borcane de sticlă a cîte un litru, care conţinea carne topită. Masa vegetală era în pungi de polietilenă, ambele borcane aveau capac de plastic şi erau sigilate cu bandă adezivă;
– în buzunarul scurtei, într-un plic de polietilenă, care a fost prezentat benevol.
Cantitatea totală a masei de origine vegetală este de 133 gr., la care se mai adaugă şi cîteva zeci seminţe de cînepă, învelite într-o folie de staniol şi ascunse printre hainele personale din bagaj.
Pe cazul dat a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenţie, fapta fiind calificată conform art.287 al.10 Cod Contravenţional, stupefiantele fiind reţinute în vederea confiscării.
Şi tot la ieşire din Republica Moldova la acelaşi punct de trecere Sculeni a fost supus unei verificări specifice un autoturism de model „Lada”, apartenenţă a unui locuitor al oraşului Ploieşti, judeţul Prahova.
Acesta a menţionat că nu are de declarat careva obiecte sau bunuri. Controlul fizic al unităţii de transport a scos în vileag nedeclarate şi tăinuite în rezervorul pentru gaz ţigări de producţie autohtonă „Temp”.
Cu toate că metoda de tăinuire a ţigărilor nu este nouă, echipa mixtă de control formată din grăniceri şi vameşi a rămas surprinsă de „ingeniozitatea” şi iresponsabilitatea călătorului român, care printr-o muncă titanică a secţionat recipientul pentru gazul petrolier lichefiat, adaptîndu-l în calitate de ascunziş, riscînd să declanşeze o explozie, care i-ar fi distrus autoturismul.
În final, bărbatul s-a ales cu un proces-verbal de comitere a contravenţiei calificată conform art.287 al.10 CC, care prevede o amendă usturătoare.
La moment, produsele de tutungerie şi autoturismul au fost reţinute în aşteptarea deciziei organului constatator. Este posibilă şi confiscarea unităţii de transport.
sculeni cinepa republica moldovasculeni tigari republica moldovasculeni cinepa republica moldovasculeni cinepa republica moldova
Sursa: border.gov.md


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *