AUDIO | Remitențele trebuie gestionate efectiv și cu perspectivă


remitenţe, afacere, seminar, ungheni
imagine:adevarul.it

„Remitențele trebuie gestionate efectiv și cu perspectivă” a fost genericul seminarului care s-a desfășurat trei zile la Ungheni.
Remitențele acoperă cea mai mare parte de necesități ale populației deoarece în orice localitate peste doua ori  trei familii se află cîte un reprezentant, care trimite de peste hotare finanțe obținute prin muncă grea. Unii cetățeni trimit bani suficienți ca să deschidă o afacere profitabilă în teritoriu, dar acest lucru nu se petrece din considerentul că persistă sindromul necunoașterii, ce provoacă inactivitate.
[audio:Remitente gestionate efectiv.mp3]
Sunt și alți factori ce acționează implicit la direcționarea spre conul de  umbră a spiritului creativ. Din acest considerent, cum a fost anunțat de către experții prezenți la seminar, peste 70% din remitențe circulă în sfera procurării spațiului locativ, a automobilelor de lux.
Accentul vădit pus pe o activitate de consum nu poate crea la general o atmosferă civilizată de clonare a banului prin mecanisme legale de afacere. În asemenea caz exodul de conaționali spre țări străine poate dura la nesfîrșit. Iată de ce în republică s-a implementat proiectul „Încurajarea utilizării inovatoare a remitențelor în investițiile rurale productive”.
Timp de trei zile doritorii de a deschide o afacere au luat cunoștință de aspecte importante ale inițierii unui business necesar familiei și societății. Cel mai mult participanții la seminar au stăruit să se clarifice în problemele legate de finanțe, începând de la planificare și terminând cu darea de seamă. La fine expertul în aceste probleme, Pavel Filimon, a reiterat.
Timofei Blănaru
Radio Moldova


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *