Un nou proiect în Capitala Tineretului

La 31 martie 2011, membrii Asociaţiei Obşteşti pentru Copii şi Tineret „Făclia” s-au deplasat la Iaşi, pentru a semna contractul privind obţinerea grantului în cadrul Programului „Cooperare transfrontalieră”, finanţat de către Uniunea Europeană.
Astfel, la Ungheni va fi implementat proiectul „Program transfrontalier de mentorat”, al cărui obiectiv general este dezvoltarea colaborării între sectoarele guvernamental, neguvernamental şi privat din zona de frontieră Republica Moldova – România. Va fi creată o reţea a mentorilor, fiind facilitat schimbul de cunoştinţe şi experienţă în domeniul socio-economic. Totodată, va fi promovată gîndirrea de tip ”cîştig-cîştig”.
În realizarea proiectului vor fi implicaţi profesionişti ce activează în sectorul neguvernamental, în administraţia publică locală şi business. Aceştia îşi vor împărtăşi experienţa şi cunoştinţele cu tinerii care doresc să crească profesional şi personal. Astfel, profesioniştii vor deveni mentori ai tinerilor.
Schimbarea pe care o preconizează proiectul este creşterea capacităţii organizaţiilor guvernamentale, neguvernamentale şi a sectorului privat din zona de frontieră pentru implicarea activă în viaţa comunităţilor. Acest lucru se va face cu sprijinul reţelei transfrontaliere de mentori.
Proiectul va fi implementat în parteneriat cu Institutul pentru Dezvoltare Comunitară Iaşi, România şi Primăria Ungheni.


📍Abonează-te la canalul nostru de Telegram și urmarește pagina noastră de YouTube și de Facebook 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

deneme bonusu veren siteler |
casino siteleri |
şans casino |
vidobet |
vidobet |
vidobet güncel giriş |
vidobet giriş |
casinolevant |
casinolevant |
casinolevant |
şans casino |
şans casino |
casinolevant giriş |
casino şans |
şans casino giriş |
casino levant |
casino şans |
casino şans |
bahislion |
boostaro |
casinolevant giriş |
casinolevant |
casino şans |
casinolevant giriş |
şanscasino |
sosyobase |
En Güvenilir Casino |
lisanslı siteler |
vidobet |
vidobet giriş |
casino siteleri |
bahis siteleri |
haber kaldırma |
gamdom |
güvenilir bahis siteleri |
casino siteleri en iyi |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet |
lidyabet giriş |
lidyabet |
lidyabet giriş |
bahis siteleri |
betkanyon |
betkanyon |
betkanyon |
lidyabet