Festivalul cîntecului francez, o ediţie axată pe trecut şi centrată pe prezent
Pe 31 martie, la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni s-a cîntat în franceză. Mult şi frumos. În acea zi, a avut loc festivalul cîntecului francez „Etoile inconue”, aflat deja la ediţia a VI-a.
„Este o ediţie axată pe trecut şi centrată pe prezent”, a menţionat Galina Gheorghiţă, sef adjunct al Direcţiei învăţămînt, tineret şi sport Ungheni, la deschiderea festivalului.
Tinerele talente au reuşit să aducă cîntecul francez la inimile celor prezenţi, care au făcut ca sala de festivităţi a liceului să fie neîncăpătoare pentru cei ce au dorit să participe la acest eveniment. Cu toţii au aşteptat cu sufletul la gură rezultatele finale.
Juriului, format din profesori de limbă franceză şi muzică, interpreţi şi compozitori, în frunte cu compozitorul Vlad Mircos, i-a fost destul de complicat să-i desemneze pe cei mai buni dintre cei 40 concurenţi foarte buni.
În cele din urmă, decizia a fost luată. Premiul mare i-a revenit Liei-Letisia Toma, elevă la Liceul „Vasile Alecsandri”. Premiul întîi, în dependenţă de categorie, i-a revenit Valeriei Marcu, elevă la Liceul „Gheorghe Asachi”, Mariei Racoviţă, elevă la liceul Cetireni, Parascoviei Covali de la gimnaziul din Todireşti şi Veronicăi Gorea, elevă la liceul „Gaudeamus” din Petreşti.
La festival au fost prezenţi şi oaspeţi din Franţa, care şi-au exprimat profunda recunoştinţă pentru organizarea acestui concurs, menţionînd calitatea limbii franceze pe care o vorbesc şi o cîntă elevii ungheneni. „Copiii de la Ungheni sînt cei mai buni. Asta am spus-o mereu şi susţin în continuare”, a subliniat Ion Harea, preşedintele raionului.
Festivalul cîntecului francez a încheiat şirul activităţilor din cadrul Zilelor francofone, care s-au desfăşurat în perioada 20-31 martie în întreaga republică.
Natalia Chiosa
Lasă un răspuns